Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianul călător ajunge în parcurile bucureștene

Publicat: sâmbătă, 13 Mai 2017 , ora 0.00
Aflat în timpul unui turneu care a umplut sălile în mai mult de 15 orașe de pe tot cuprinsul țării, Horia Mihail, însoțit de Pianul Călător, face o plimbare sonoră în parcurile din sectorul 1 al capitalei. În această dimineață, de la ora 11.00, în foișorul din Parcul Bazilescu și mâine, 14 mai 2017, de la aceeași oră, in foișorul din parcul Kiseleff, vor avea loc două recitaluri sub genericul „Romantic Vals”. Programul muzical al evenimentelor cuprinde lucrări din creația compozitorilor Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonín Dvoűák, Frédéric Chopin, Maurice Ravel și Claude Debussy, iar manifestările sunt incluse în programul cultural „Street Art Muzical", produs de Asociația Culturală „Accendo”, în colaborare cu Radio România, Primăria Sectorului 1 și Radio România București FM.