Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Christian Badea și Vlad Stănculeasa - pe scena Ateneului Român

Publicat: marți, 24 Ianuarie 2017 , ora 0.00
Christian Badea revine în această săptămână la pupitrul Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", propunând un program romantic 100% rusesc. Joi, 26 ianuarie și vineri, 27 ianuarie 2017, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român vor fi interpretate poemul simfonic "O noapte pe muntele pleșuv" de Modest Mussorgsky, Concertul op. 82 în la minor pentru vioară și orchestră de Alexandr Glazunov și, după pauză, Simfonia a IV-a în fa minor de Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul serii este violonistul Vlad Stănculeasa, concert-maestru al Orchestrei Naționale a Spaniei și al Orchestrei Simfonice din Goteborg, muzician cunoscut și apreciat de publicul român. Ambele concerte încep la obișnuita oră 19,00.