Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert 'In memoriam Ion Voicu', la Sala Radio

Publicat: vineri, 20 Ianuarie 2017 , ora 0.00
Orchestra Națională Radio susține un concert "In memoriam "Ion Voicu", la 20 de ani de la trecerea în eternitate a marelui violonist român. Sub conducerea dirijorului Mădălin Voicu, fiul muzicianului comemorat, vor fi interpretate uvertura operei "Wilhelm Tell" de Gioachino Rossini, Concertul nr. 5 KV 219 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia a IV-a op. 90 în La major "Italiana" de Felix Mendelssohn. Solist - violonistul Alexandru Tomescu. Concertul are loc astăzi, 20 ianuarie 2017, de la ora 19,00, la Sala Radio și va fi transmis în direct de Radio România Muzical.