Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se deschide Concursul Internațional de dirijat „Jeunesses Musicales”

Publicat: luni, 1 Septembrie 2014 , ora 13.55

Cea de-a cincea ediție a Concursului Internațional de Dirijat "Jeunesses Musicales" începe astăzi, 1 septembrie 2014, la București. Competiția este deschisă tinerilor dirijori de orice naționalitate cu vârsta de până în 35 de ani și vizează introducerea acestora în întreg spectrul interpretării opusurilor orchestrale. Concursul se va derula la Ateneul Român până în data de 5 septmbrie, orchestra oficială a competiției fiind cea a Filarmonicii "George Enescu". Cei 49 de concurenți înscriși în competiție vor evolua în fața juriului format din dirijorii Horia Andreescu, Mark Stringer, Gheorghe Costin, Jacek Rogala, Bojan Sudjic, pianistul și organistul Nicolae Licareț și violonistul Bujor Prelipcean. Prima dintre cele patru etape ale competiției are loc astăzi, interpretarea opusurilor dirijate de candidați fiind asigurată de pianistele Verona Maier și Raluca Ouatu. Creația muzicală pe care toți concurenții trebuie să o conducă dirijoral este Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu. Concursului Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales este organizat de Elite Art Club Unesco și este un proiect afiliat Concursului Internațional "George Enescu". Ca premiu special, cei trei finaliștii vor dirija, în data de 6 septembrie 2014, Concertul de Deschidere al Concursului Internațional "George Enescu", alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și doi soliști de excepție la nivel internațional: pianistul Amir Tebenikhin (laureat cu premiului I la Concursul Internațional "George Enescu" - ediția 2009) și violonistul Alexandru Tomescu (artist câștigător al premiului I la Concursul Internațional "George Enescu" - ediția 1999).