Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului 'Chei'

Publicat: duminică, 6 Aprilie 2014 , ora 12.15
Astăzi, 6 aprilie 2014, începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului 'Chei', organizat de Universitatea Națională de Muzică din București. Evenimentul se va desfășura până în 12 aprilie și va reuni pe scena instituției atât tineri muzicieni, cât și artiști consacrați. Totul debutează în această seară cu un concert susținut în Studioul 'Mihail Jora', la sediul Radio România, de orchestra 'Universitaria' și corul 'Master', dirijate de Alexandru Ganea: Va fi interpretată lucrarea 'Stabat Mater' de Gioacchino Rossini. Corul amintit a fost pregătit de Mihail Diaconescu, iar ora de începere este 19,00.