Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se încheie curând Festivalul "Vară magică"

Publicat: luni, 19 August 2013 , ora 6.03

Organizat de Lanto Communication și Fundația „Prietenii muzicii – Serafim Antropov” începând din 10 iulie 2013, Festivalul „Vară magică” se încheie peste două zile, în 21 august. Concertul final va fi susținut, la Ateneul Român, de Chișinău Youth Orchestra, pentru prima dată în România în cei doi ani de la înființare. Cei peste 70 de membri ai orchestrei, majoritatea studenți în importante centre universitare din Statele Unite ale Americii, Anglia, Austria, Belgia sau Rusia, vor fi conduși de doi dirijori, Gabriel Bebeșelea și Andriano Marian. Soliști – violonistul Ilian Gârneț, câștigător al concursurilor Regina Elisabeta din Belgia și Henryk Wieniawski din Polonia și tânăra pianistă de 14 ani Livia Știrbu, din Republica Moldova, care a participat în 2010 la Festivalul Yehudi Menuhin de la Gstaad. Programul susținut de Chișinău Youth Orchestra miercuri 21 august 2013 va cuprinde lucrări de Ștefan Neaga, Felix Mendelssohn și Piotr Ilici Ceaikovski.