Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Turneul national "Duelul viorilor"

Publicat: marți, 11 Septembrie 2012 , ora 13.21

Mâine debutează cea de-a doua ediție a Turneului Național "Duelul viorilor", avându-i ca protagoniști pe Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail. Până în 25 septembrie, sunetul celor două viori de mare valoare - Straidvarius și Guarnieri - va răsuna în orașele Galați, Iași, Bacău, Pitești, București, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Cluj-Napoca. Vioara Stradivarius, construită de celebrul lutier italian în 1694, este pusă la dispoziția lui Liviu Prunaru de vestita Orchestră RegalăConcertgebouw din Amsterdam, al cărei concert-maistru este de șase ani. Vioara Guarnieri del Gesu, datată 1730, instrument pe care a cântat George Enescu, este pusă la dispoziția violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul Național "George Enescu", în patrimoniul căruia se află. Cele două instrumente se vor întrece într-un program cu lucrări semnate de Johannes Brahms, Fritz Kreisler, Dmitri Șostakovici și Serghei Prokofiev, între alții. Turneul "Duelul viorilor" va ajunge la București în 19 septembrie, la Sala Radio.