Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert de stagiune la Ateneul Roman

Publicat: vineri, 22 Iunie 2012 , ora 11.18
Dublă aniversare la Ateneul Roman. Concertele de astăzi şi de maine se desfăşoară sub semnul sărbătorii celor doi protagonişti: pianistul Constantin Ionescu Vovu, care a implinit pe 27 mai 80 de ani şi dirijorul Paul Staicu, cel care a aniversat pe 7 iunie 75 de ani de viaţă. Seara muzicală se va deschide cu Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms şi se va incheia cu Recviemul de W.A.Mozart, lucrare interpretată cu participarea sopranei Cristina Radu, mezzosopranei Geanina Munteanu, a tenorului Ionuţ Popescu şi a basului Marius Boloş. Işi dă concursul Corul Filarmonicii "George Enescu", pregătit de Iosif Ion Prunner. Ora de incepere este 19.00.