Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Manifestări pe scena Ateneului Roman

Publicat: marți, 3 Aprilie 2012 , ora 23.02
Două manifestări se regăsesc pe afişul Ateneului Roman in această seară: in Sala Mare a instituţiei, Corul Symbol va fi condus, alternativ, de Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu intr-un program ce cuprinde creaţii semnate Gheorghe Cucu, Alexandru Paşcanu, Constantin Arvinte şi Petre Ştefănescu. Solişti: Andreea Blidariu şi Corina Gaţu. Acompaniamentul pianistic va fi asigurat, de la ora 19,00, de Magdalena Bulibaşa şi Bianca Fodor. Şi tot de la ora 19,00, in Sala Mică a instituţiei va avea loc un recital de pian ce face parte din Stagiunea de Marţi Seara, avand-oca protagonistă pe Anca Săftulescu. Lucrările ce vor fi interpretate cu acest prilej sunt Sonatele op. 22 in sol minor de Robert Schumann şi op. 5 in fa minor de Johannes Brahms. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, pianista Anca Săftulescu este in prezent doctorandă a aceleiaşi instituţii. In anul universitar 2006-2007 a beneficiat de o bursă de studii Erasmus la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris şi a participat la cursuri sub indrumarea muzicienilor Ian Hobson, Alexei Lubimov şi Lory Wallfisch. Pană in prezent Anca Săftulescu a susţinut recitaluri şi concerte in Statele Unite ale Americii, Franţa, Belgia şi Italia şi este laureata a peste 25 de competiţii naţionale şi internaţionale. Totodată, muziciana a fost anul trecut invitată să participe in cadrul proiectului de inregistrări intitulat Clape negre, clape albe desfăşurat la Conservatorul Guido Cantelli din Novara, Italia, proiect ce se va incheia cu lansarea unui dublu compact-disc la Roma, in luna mai a acestui an.