Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

"Rain ? Music ? Haendel in Macondo" de Dan Dediu - in primă audiţie absolută in Studioul "Mihail Jora"

Publicat: vineri, 6 Noiembrie 2009 , ora 8.52
Alexandru Tomescu interpretează in această seară partitura solistică a Concertului nr.3 pentru vioară şi orchestră de Camille Saint-Saëns, in compania Orchestrei Naţionale Radio. In Studioul "Mihail Jora" vor mai putea fi ascultate, sub conducerea muzicală a dirijorului Radu Popa, poemul simfonic "Don Juan" de Richard Strauss, Uvertura operei "Tannhäuser" de Richard Wagner, dar şi "Rain - Music - Haendel in Macondo" pentru taragot şi orchestră de Dan Dediu, cu Adrian Petrescu solist - o comandă lansată de Radio Romania Muzical pentru proiectul "Händel in haine noi" al Uniunii Europene de Radio. Lucrarea se bazează pe o temă din Suita simfonică "Muzica apelor" de Händel şi este o primă audiţie absolută in Studioul "Mihail Jora", dar versiunea sa inregistrată a fost difuzată pe postul nostru pe data de 13 aprilie, cu o zi inaintea comemorării a 250 de ani de la trecerea in eternitate a compozitorului german. Concertul din această seară va fi transmis in direct de la ora 19.00 de Radio Romania Muzical.