Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Rubrică promoţională Festivalul ?G. Enescu?

Publicat: vineri, 17 August 2007 , ora 0.00
Rubrică promoţională Festivalul ?G. Enescu? Ne oprim astăzi asupra unuia dintre concertele zilei de 16 septembrie din cadrul evenimentului de anvergură internaţională al acestei toamne. La Ateneul Roman va evolua pianistul american Murray Perahia. Cariera mondială de succes a artistului a inceput in anul 1973, odată cu caştigarea Concursului Internaţional de Pian de la Leeds. Un an mai tarziu, Perahia a susţinut primul său concert in Festivalul de la Aldeburgh, unde a colaborat indeaproape cu compozitorul Benjamin Britten şi cu tenorul Peter Pears. Intre 1981 şi 1989, Murray Perahia a fost director artistic al acestui festival. In prezent este dirijor invitat principal al Academiei St. Martin-in-the-Fields, cu care a inregistrat concertele pentru clavecin şi orchestră de Johann Sebastian Bach. Acest album a obţinut două nominalizări la premiile Grammy şi Gramophone. In anul 2003, Murray Perahia a primit, pentru integrala studiilor de Frederic Chopin, premiul Grammy pentru cel mai bun solist instrumentist. Membru de onoare al Colegiului Regal de Muzică şi al Academiei Regale de Muzică din Londra, Murray Perahia a fost distins cu titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Leeds. In 16 septembrie, in cadrul Festivalului Internaţional ?George Enescu?, Murray Perahia va putea fi ascultat, la Ateneul Roman, interpretand Partita nr. 1 BWV 825 in Sol major de Johann Sebastian Bach, Sonata nr. 15 op. 28 in Re major ?Pastorala? de Ludwig van Beethoven, 6 piese op. 118 de Johannes Brahms, Studiile op. 25 nr. 1 in La bemol major şi op. 10 nr. 4 in do diez minor şi Balada a III-a in La bemol major de Frederic Chopin. Recitalul lui Murray Perahia va incepe la ora 17,00 şi va fi transmis in direct la Radio Romania Muzical şi Romania Cultural. Şi tot in 16 septembrie mai sunt programate trei concerte: soprana Georgeta Stoleriu, violonistul Florin Ionescu-Galaţi, pianiştii Verona Maier şi Horia Mihail vor evolua, de la ora 11,00, la Sala Mică a Palatului; Orchestra Naţională Rusă dirijată de Cristian Mandeal şi cu Polina Leschenko in ipostază solistică pot fi ascultaţi la Sala Mare a Palatului, de la ora 19,30, iar la Ateneul Roman se vor afla, de la ora 22,30, ansamblul ?Munchener Bachsolisten? condus de Gerd Schaller, impreună cu mezzo-soprana Gabriela Popescu.