Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul Național 'Orgile României' se va încheia în 9 iulie

Publicat: luni, 6 Iulie 2020 , ora 0.00
În această perioadă se desfășoară Turneul Național Orgile României, ediția a II-a, avându-i în prim-plan pe organiștii Vlad Vișenescu și Eduard Iosif Antal. Cei doi artiști cântă muzică liturgică specifică orgii, a cărei semnificație s-a extins în sala de concert. Ultimele două concerte din această serie vor avea loc joi, 9 iulie. Eduard Iosif Antal va prezenta un program integral Johann Sebastian Bach, la Biserica evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș. Iar la Catedrala Sf. Iosif din București, Vlad Vișenescu va interpreta, între altele, pagini de Georg Muffat, Cesar Franck, Max Reger și Johann Sebastian Bach. Intrarea publicului este liberă.
Larisa Clempuș