Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe Festivalul de Arte de la Câmpina

Publicat: duminică, 4 Noiembrie 2018 , ora 0.00
Duminică, 4 noiembrie 2018, se deschide Festivalul de Arte de la Campina. Primul recital din această serie are loc la Casa de Cultură Geo Bogza, începând cu ora 12.00, și va fi dedicat centenarului Marii Uniri. În prima parte va evolua pianista Madalina Pașol, iar apoi tenorul Daniel Magdal va cânta în compania pianistei Diana Spanu.
Proiectul de la Campina propune tinerilor muzicieni și un concurs - Să ne cunoaștem compozitorii, secțiune a fiecărui recital, în cadrul căruia se va acorda un premiu pentru cea mai bună interpretare a unei piese scrise de compozitorul anunțat pentru recitalul respectiv. În 4 noiembrie, concurenții vor interpreta piese de Paul Constantinescu.
Larisa Clempuș