Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Se deschide Festivalul Coral Internațional 'Ion Vidu'

Publicat: vineri, 22 Iunie 2018 , ora 0.00
Astăzi, 22 iunie 2018, se deschide ediția a 23-a a Festivalului Coral Internațional Ion Vidu organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj, Consiliului Local Municipal Lugoj și al Consiliului Județean Timiș. În cele trei zile ale evenimentului vor concerta coruri din patru țări europene - Bulgaria, Polonia, Ungaria și Serbia, alături de cele românești - din Timișoara, Jimbolia, Călărași și bineînțeles Lugoj.
Prima zi a festivalului este Ziua George Enescu aflată la ediția a IV-a. De la ora 18.00, vor avea loc un colocviu, o expoziție documentară și lansarea cărții George Enescu. Consonanțe bănățene, ediția II-a, de Constantin T. Stan. După această primă parte a evenimentului, pe scena Teatrului Municipal Traian Grozăvescu va urma un recital vocal-instrumental susținut de soliști vocali și instrumentiști din București, Timișoara și Lugoj. Capul de afiș al acestui concert este soprana Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena.
Intrarea este liberă la toate concertele Festivalului Ion Vidu.
Larisa Clempuș