Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert susținut de Roman Kim și Octavian Lup reprogramat la Cluj-Napoca

Publicat: sâmbătă, 18 Noiembrie 2017 , ora 0.00
Din cauza unor probleme legate de deplasarea violonistului Roman Kim la Cluj, concertul care trebuia să aibă loc în data de 5 noiembrie, în sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca, a fost reprogramat pentru luni, 20 noiembrie, de la ora 19:00.
Violonistul Roman Kim și violoncelistul de origine clujeană Octavian Lup se reunesc într-un concert intitulat „Back in town”. Împreună cu Orchestra „Notes&Ties”, dirijată de Jankó Zsolt, vor susține un concert cu lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski (Aria lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin” și Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră) și premiera mondială a Concertului pentru vioară și orchestră de Roman Kim.
Ana Diaconu