Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Muzica de pe șase continente cu Trio Contraste și Filarmonica Pitești

Publicat: joi, 8 Octombrie 2015 , ora 0.00
Filarmonica din Pitești organizează astăzi, 8 octombrie 2015, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un nou concert simfonic. Evoluează dirijorul Tiberiu Oprea, alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, percuționistul Doru Roman și pianistul Sorin Petrescu (membri ai Trioului Contraste), după doi ani în aceeași formulă pe scena filarmonicii, alături de orchestra simfonică a instituției. În program regăsim opusuri de pe șase continente: Francis Poulenc - Rapsodia neagră, Radames Gnatali - Două sambe, Earl Hatch - Furioso și Vals, Alice Gomez - Mambo africano, Nuri El Ruheibany - Trei dansuri arabe și Phil Coulter - Suita irlandeză.