Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Colinde la Filarmonica din Craiova

Publicat: joi, 19 Decembrie 2013 , ora 18.29
La Filarmonica din Craiova ascultați în această seară de 19 decembrie 2013 colinde, în versiunea Coralei Academice a instituției. Diodor Nicoară din Timișoara se află la pupitru și va dirija câteva din cele mai cunoscute cântece de Crăciun din repertoriul românesc. Soliști - soprana Olga Sain, tenorul Cristian Radina, bașii Florin Neagoe și Ștefan Bonk. Ora de începere este 19,00 - programul este prezentat la Filarmonica din Craiova și mâine.