Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Au fost anunțați finaliștii Premiilor ICMA 2020

Publicat: marți, 17 Decembrie 2019 , ora 10.31
În data de 16 decembrie 2019, juriul International Classical Music Awards a făcut publice numele finaliștilor în competiția din anul 2020. Printre albumele selecționate în etapa finală a competiției se numără compact discul „Ibn Battuta - The Traveler of Islam”, ce reunește lucrări interpretate de ansamblul Hesperion XXI, coordonat de Jordi Savall, dar și un CD pe care se regăsește opera „Ioana d’Arc pe rug”, creație a lui Arthur Honegger, realizată cu participarea Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam.
La categoria Muzică Simfonică au fost nominalizate, printre alte titluri, un album cu lucrări de Olivier Messiaen, interpretate de Orchestra Tonhalle din Zurich, sub bagheta lui Paavo Järvi și un compact disc pe care se regăsește cea de-a noua simfonie a lui Anton Bruckner, interpretată de Orchestra Simfonică din Pittsburg.
Acestora li se adaugă un album de muzică contemporană, ce reunește creații semnate de Kaija Saariaho, aranjamente pentru harpă și orchestră interpretate de Gerald Finley și Xavier de Maistre, acompaniați de Orchestra Simfonică Radio din Finlanda.
Printre finaliști se află de asemenea și contratenorul român Valer Barna-Săbăduș, al cărui nume se regăsește pe înregistrarea video a operei „Giasone” de Francesco Cavalli, unde a fost acompaniat de ansamblul Capella Mediteraneea.
Nu lipsesc nici nominalizările la categoria „Documentare Video”, printre producțiile declarate finaliste aflându-se producții dedicate violonistului Gidon Kremer și violoncelistului și dirijorului Mstislav Rostropovich, dar și documentarul „Music in the time of Great War”, realizat cu participarea unor muzicieni precum Daniel Barenboim și Valeri Gergiev.
Premiile sunt acordate de un juriu alcătuit din reprezentanții celor mai importante publicații și radiouri ce au ca specific muzica clasică, iar dintre acestea face parte, începând cu anul 2020, și Radio România Muzical, reprezentat de managerul postului, Cristina Comandașu.
Numele câștigătorilor vor fi făcute publice în data de 21 ianuarie 2020, iar festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în 30 aprilie, la Sevilia.

Ana-Maria Cazacu