Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

O nouă zi de VOXearlyMUS

Publicat: marți, 18 Iulie 2017 , ora 0.00
Până 24 iulie 2017, în cadrul unei noi ediții a proiectului VOXearlyMUS, studenți și profesori din cinci conservatoare europene (Conservatorul Regal de la Haga, Conservatorul Arrigo Boito din Parma, Conservatorul Arrigo Pedrollo din Vicenza, Conservatorul Joseph Haydn din Eisenstadt și Universitatea Națională de Muzică din București) și reprezentanți ai Fundației Italiene pentru Muzică Veche se vor reuni în jurul unui repertoriu extrem de ofertant, cel al muzicii vechi, la Conservatorul "Arrigo Boito" din Parma.
În fiecare dimineață au loc lecții individuale și pentru mici ansambluri vocale și instrumentale cu profesori invitați de instituțiile partenere, iar după-amiezele sunt dedicate momentelor de ansamblu, repetițiile pentru cele două concerte prevăzute în cadrul acestui program fiind coordonate de Isaac Alonso de Molina de la Conservatorul Regal din Haga. Astăzi ș mâine vor avea loc două conferințe susținute de profesorul Stefano Lorenzetti de la Conservatorul Arrigo Pedrollo din Vicenza, cu temele 'Memoria, Pronunciatio și Arta de a compune în gând' și 'Acordajele mezotonice din Italia secolului al XVII-lea'.