Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

'Isvor. Constantin Brâncuși' - turneul susținut de ansamblul Imago Mundi

Publicat: joi, 22 Iunie 2017 , ora 0.00

Ansamblul bucureștean Imago Mundi susține astăzi, 22 iunie 2017, cel de-al treilea concert din cadrul proiectului "Isvor. Constantin Brâncuși". Membrii ansamblului vor evolua la Minoriten Saal din Graz, Austria.

La 60 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși, respectiv la 120 de ani de la primul contact al sculptorului cu arta lumii, ansamblul Imago Mundi punctează traseul pe care sculptorul român l-a avut în călătoria sa spre Viena în anul 1897 - capitala Austriei fiind și ultimul oraș în care muzicienii vor concerta.

Lansat în premieră la Berlin în decembrie 2016, "Isvor. Constantin Brâncuși", proiect al ansamblului Imago Mundi, este o reconstituire - vizuală și sonoră - a lumii marelui sculptor: de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Astfel, lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradițională oltenească, cea a Mariei Tănase, cea a lui Erik Satie sau, pur și simplu, sunt lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși.

Programul muzical este dublat de proiecții foto-video, o instalație în mișcare ce comentează vizual (și completează scenografic) universul sonor imaginat în spiritul și onoarea operei lui Brâncuși.

Lucian Haralambie