Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Yuri Temirkanov, director onorific pe viață al Orchestrei și Corului Accademiei di Santa Cecilia

Publicat: vineri, 13 Noiembrie 2015 , ora 0.00
Dirijorul rus Yuri Temirkanov a fost numit director onorific pe viață al Orchestrei și Corului Accademiei di Santa Cecilia, o premieră pentru instituția muzicală italiană, care mai acordase, în anul 1983, titlul de președinte onorific al Orchestrei di Santa Cecilia dirijorului și compozitorului american Leonard Bernstein. După concertul susținut în 31 octombrie, Yuri Temirkanov se va întoarce la pupitrul celebrei orchestre italiene în 30 ianuarie 2016, atunci când va prezenta un program dedicat compozitorilor ruși Glazunov, Șostakovici și Rahmaninov, alături de violonista de origine română Anna Țifu.