ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Parteneriat fără precedent între 5 dintre cele mai cunoscute orchestre ale lumii

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 23 Septembrie 2015 , ora 18.14

5 dintre cele mai cunoscute orchestre ale lumii, între care Concertgebouw, Amsterdam, au spus "da" în această vară unui parteneriat fără precedent; este vorba despre lansarea fazei inițiale a proiectului Classical Live, de a oferi, exclusiv prin Google Play Music, înregistrări de ultimă oră, prima și singura inițiativă de acest fel până în momentul de față. Prin Classical Live, Orchestra Simfonică din Boston, The Cleveland Orchestra, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica din New York și Orchestra Regală Concertgebouw duc mai departe istoria impresionată a experienței lor discografice prin împărtășirea realizărilor cele mai recente în această zonă cu iubitorii de muzică din întreaga lume.

Prin accesul global la Google Play Music, Classical Live speră să mărească numărul melomanilor care vor descoperi acest univers, al marii muzici, fie prin descărcare de conținut, fie prin streaming, în toate cele 58 de țări în care serviciul este disponibil.

25 este numărul imprimărilor cu care Classical Live a fost lansat, între acestea regăsindu-se Simfonia a IX-a de Anton Bruckner și Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev, cu Orchestra Regală Concertgenouw condusă de Mariss Jansons. Există promisiunea ca, pe măsură ce noi ansambluri vor fi cooptate, să se creeze o periodicitate a noilor apariții în Classical Live.

Reamintim, Orchestra Concertgebouw a încheiat, pe 20 septembrie, la București, ediția a XXII-a a Festivalului Internațional "George Enescu". Orchestra și-a deschis noua stagiune în data de 10 septembrie, cu un concert la care a asistat însăși Regina Máxima a Olandei.

Ștefan Costache