Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Are loc festivitatea de decernare a Premiilor Grammy

Publicat: duminică, 8 Februarie 2015 , ora 0.00

Astăzi are loc, la Staples Center din Los Angeles, cea de-a 57-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy - premiile industriei discografice americane. Se vor acorda 83 de distincții, cu una mai mult decât anul trecut, între categorii figurând Jazz, Worldmusic dar și Muzica clasică.

 La cele 8 subcategorii rezervate muzicii clasice, între artiștii și formațiile nominalizate se regăsesc mezzo-sopranele Joyce DiDonato, Anne Sophie von Otter, contratenorul Philippe Jarousky, pianistul Daniil Trifonov, violonista Hilary Hahn, Filarmonica din Berlin și Orchestra Simfonică din Pittsburg. 

 Trei discuri nominalizate la premiile Grammy au fost difuzate pe Radio România Muzical în cadrul campaniei 'Votează discul de muzică clasică al anului 2014'. Este vorba despre 'Strauss:Elektra', operă dirijată de Christian Thielemann, '27 Pieces - The Hilary Hahn Encores' al violonistei Hilary Hahn și 'The Carnegie Recital' al pianistului Daniil Trifonov. Acestea pot fi ascultate și pe site-ul nostru, la secțiunea Proiecte Speciale.