Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

'Luna Enescu' - la ICR Londra

Publicat: luni, 2 Februarie 2015 , ora 0.00
„Luna Enescu”, program derulat de Institutul Cultural Român din Londra, continuă săptămâna aceasta cu alte două evenimente dedicate lui George Enescu, sub semnul împlinirii a 60 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului.
Joi, 5 februarie 2015, la ICR Londra, are loc un concert în premieră: "Octetul" enescian, va fi interpretat de Ansamblul Cameral al Orchestrei Filarmonicii din Londra. Evenimentul, cel dintâi din Seria Concertelor "Enescu" din anul 2015, va fi deschis de violonistul Remus Azoiței, cu un omagiu adus marelui muzician român: Ciaccona pentru vioară solo de Bach, lucrarea favorită a lui Enescu.

Programul „Lunii Enescu” va culmina și totodată va lua sfârșit sâmbătă, 7 februarie, printr-un eveniment major pentru promovarea marelui compozitor român pe scenele cele mai importante ale lumii. În prestigioasa Royal Festival Hall de la Southbank Centre, Vladimir Jurowski, Corul și Orchestra Filarmonicii din Londra vor prezenta, în premieră britanică, "Simfonia a III-a" de George Enescu, ca parte a unui program care mai include "Cântece rusești" și Cantata "Primăvara" de Serghei Rahmaninov.