Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Esa-Pekka Salonen a fost numit compozitor în rezidență al Filarmonicii din New York
Prima concretizare a noului parteneriat va avea loc în toamna lui 2015, când Alan Gilbert va dirija, în primă audiție la New York, "LA Variations" de Esa-Pekka Salonen, opus elaborat în anii în care muzicianul finlandez a fost director artistic al Filarmonicii din Los Angeles - lucrare devenită clasică, fiind cântată de orchestre din întreaga lume. Urmează, în 2016, premiera celei mai recente compoziții a lui Salonen, intitulată "Karawane", pentru orchestră și cor, comandă pe care i-au lansat-o, în parteneriat, Filarmonica din New York, Orchestra Tonhalle, Orchestra Radiodifuziunii Suedeze și cea a Radiodifuziunii Finlandeze. În plus, Salonen va dirija Simfonia Turangalila - cu participarea pianistei Yuja Wang, ca parte a unei întregi Săptămâni Messiaen - și se va implica, în general, în programele dedicate muzicii contemporane pe care le derulează Filarmonica din New York, între care cel numit "Contact!".
Esa-Pekka Salonen este o mare personalitate a momentului, după profilul dirijorului-compozitor a cărui imagine rămâne Bernstein. Ca și Bernstein, care a fost acceptat și, apoi, adoptat fără rezerve de Europa, Salonen a făcut același lucru, însă în sens invers: s-a format într-o Finlandă uluitoare și s-a impus ca strălucit șef de orchestră în America - la Filarmonica din Los Angeles - dar și ca unul dintre cei mai respectați compozitori ai ultimilor ani. În momentul de față, el are calitatea de dirijor principal al orchestrei "Philharmonia" din Londra.