Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

György Kurtág și András Schiff - recunoaștere regală la Londra

Publicat: marți, 19 Noiembrie 2013 , ora 14.46

Doi faimoși muzicieni maghiari, compozitorul György Kurtág - născut la Lugoj, în 1926 - și pianistul András Schiff, vor primi fiecare în parte Medalia de Aur a Societății Filarmonice Regale din Londra, cea mai înaltă distincție a Societății. Medalia, care se decernează ca recunoaștere a măiestriei muzicale excepționale, a fost creată în 1870, pentru a marca centenarul nașterii lui Beethoven.

Kurtág, unul dintre cei mai respectați compozitori ai momentului va primi medalia pe 1 decembrie 2013, la Queen Elisabeth Hall din Londra, unde își va cânta propria muzică în compania soției sale, pianista Márta Kurtág. Iar András Schiff va intra în posesia medaliei în 21 decembrie, când va împlini 60 de ani și va evolua, de asemenea, în recital la Wigmore Hall, într-un program cu Variațiunile Goldberg de Bach și Variațiunile lui Ludwig van Beethoven pe o temă de Diabelli.

În trecut, au primit Medalia de Aur a Societății Filarmonice Regale Johannes Brahms, Benjamin Britten, Vladimir Horovitz, Janet Baker și Daniel Barenboim. Societatea Filarmonică Regală din Londra își sărbătorește anul acesta cele două secole de existență.