Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Primul teatru mobil din lume, al cărui auditoriu va cuprinde aproximativ 111 locuri și va încăpea într-un camion, va fi inaugurat anul viitor, cu ajutorul unei donații de 150.000 de lire sterline făcute de Fundația Andrew Lloyd Webber

Publicat: miercuri, 20 Februarie 2013 , ora 23.34

 "Fundația este foarte mândră să poată înființa un spațiu de spectacole atât de inovativ", a declarat Madeleine Lloyd Webber, administrator al fundației. Potrivit acesteia, Roundabout Auditorium, al cărui design este conceput de Lucy Osborne, va fi realizat din materiale durabile și va putea fi transportat cu un singur camion. Pentru asamblarea lui va fi nevoie de patru oameni și o durată de opt ore, auditoriul fiind conceput să încapă în spații precum sălile de festivități ale școlilor sau parcări. Pentru comparație, pentru asamblarea unui prototip realizat anul trecut erau necesare 12 persoane și 36 de ore.
 Compozitorul britanic Andrew Lloyd Webber a pus bazele fundației care îi poartă numele în 1992, în scopul promovării artelor și culturii, cu accent pe promovarea artiștilor din toate domeniile. Printre musicalurile de succes ale renumitului compozitor britanic se numără "Fantoma de la Operă", "Jesus Christ Superstar", "Cats" și "Starlight Express".