Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Live: Leonidas Kavakos și Yannick Nezet Seguin pe scena Festivalului de la Lucerna

Publicat: miercuri, 21 August 2019 , ora 23.14

4 săptămâni și peste 100 de concerte... O mare parte dintre ele găzduite în sala proiectată de arhitectul Jean Nouvel, o sală despre care Anne Sofie Mutter spunea că este... un "instrument muzical" extraordinar - cu acustica sa remarcabilă! Sunt elemente care completează rețeta unui unui proiect cultural de mare succes, intrat în tradiția orașului pitoresc de pe țărmul lacului Luzern, la poalele muntelui Pilates. Reunind muzicieni dintre cei mai căutați de publicul din întreaga lume, o colecție de vedete în repertoriul cameral sau solistic și orchestre renumite, totul pus în valoare cu un marketing excelent, Festivalul de la Lucerna își onorează și în 2019 prestigiul, între 16 august și 15 septembrie.

Leonidas Kavakos este "Artist etoile" al actualei ediții a manifestării muzicale de vară de la Lucerna și mărturisea că se bucură să colaboreze (pentru prima dată, în acest an) cu faimoasa Orchestră a Festivalului, un proiect inaugurat în august în 2003 de Claudio Abbado. Dacă în deschiderea manifestării, alături de Riccardo Chailly (actualul Director Muzical al colectivului simfonic) a fost solist pianistul Denis Matsuev în Concertul nr.3 de Rahmaninov (organizatorii marcând astfel și faptul că marele pianist-compozitor a locuit o bună perioadă a exilului său chiar în acest oraș elvețian), violonistul Leonidas Kavakos a apărut deja în recital în 19 august împreună cu o altă "stea" a vieții muzicale actuale: Yuja Wang!

Concertul de Beethoven din 22 august marchează așadar un alt important punct de reper al statutului său special pe afișul întregii manifestări.

Dirijorul de origine canadiană Yanick Nezet Seguin - deja din toamna trecută Director muzical al Operei Metropolitan din New York - debutează la 44 de ani pe afișul Festivalului de la Lucerna, în fruntea ansamblului simfonic special constituit al manifestării. Pentru a onora parcă motto-ul acestei ediții - "Macht", în programul său a ales cea de a 4-a Simfonie de Dmitri Șostakovici - monumentală frescă sonoră a unei epoci în care "puterea" și-a pus vehement amprenta și asupra expresiei creației nu doar a realității vieții artistice, muzicale…

Imagini pentru yannick nezet seguin

Joi 22 august, de la 20,30 - o seară cu totul deosebită, în transmisiunea directă din cadrul Scenei Europene, la Radio România Muzical.

Anca Ioana Andriescu