Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Cele mai recente discuri legate de numele lui Dinu Lipatti - în premieră la Radio România Muzical

Publicat: vineri, 15 Martie 2019 , ora 15.53

19 martie înseamnă pentru cei care îl iubesc pe Dinu Lipatti, ziua aniversării pianistului născut în 1917. Se împlinesc așadar  in curand 102 ani de la venirea sa pe lume. Par mulți, însă pentru cei care îi apreciază arta pianistică - și nu sunt deloc puțini la nivel international - Lipatti rămâne un subiect ce îndeamnă în permanență la descoperiri și re-descoperiri. La Radio România Muzical, în premieră românească absolută, vă prezentăm cele mai recente apariții discografice care se leagă de numele marelui nostru pianist și compozitor.

Pianistul belgian Julien Libeer a lansat la sfârșitul lui 2018 discul intitulat Lignes parallèles ce cuprinde Concertul nr.27 de Mozart, Simfonia nr. 49 de Haydn, ambele interpretate de Ansamblul Les Métamorphoses, condus de Raphaël Feye, dar și Concertino în stil clasic semnat de Dinu Lipatti. Titlul are o dublă semnificație: Libeer a făcut înregistrările pe un pian cu coarde dispuse paralel, după modelul piano-forte-ului, nu încrucișat, așa cum se întâmplă la pianele moderne. Iar cea de-a doua explicație a titlului stă în paralela pe care muzicienii au vrut să o traseze între clasicismul lui Haydn, Mozart și neo-clasicismul din Concertino-ul compus de Dinu Lipatti, la vârsta de 19 ani.

Discul a apărut la sfârșitul anului trecut, la casa EPR-Classic și a primit cotația 5 stele din partea Revistei Diapason.

În Franța, Yvette Carbou, fondatoarea casei de înregistrări Solstice a avut ideea de a reedita caseta originală realizată de Radio France, cu prilejul ultimului recital pe care Dinu Lipatti l-a susținut. Este vorba despre legendara sa apariție de la Besancon, din 16 septembrie 1950. Caseta se afla în arhivele Institutului Național al Audiovizualului și nu a mai fost niciodată editată integral.

Detalii ne-a oferit cercetătorul Canadian Mark Ainley, autorul prezentării acestui disc.

"Această nouă reeditare prezintă câteva diferențe semnificative. Este vorba, în primul rând, despre calitatea sunetului. Cei care s-au ocupat de acest lucru s-au întors la sursă și au curățat totul într-un mod minunat, astfel încât putem percepe aplauzele și zumzetul din public, sonoritatea pianului, chiar zgomotul pașilor lui Lipatti apropiindu-se de pian cu o claritate mult mai mare. Cu totul specială este includerea tuturor anunțurilor care au însoțit transmisiunea radiofonică. Îl auzim pe realizator cum îl prezintă pe Lipatti și lucrările pe care acesta urma să le interpreteze. Sunt incluse, de asemenea, toate arpegiile de încălzire ale lui Lipatti. Unul dintre lucrurile care i-au surprins pe ascultători în ediția originală a fost faptul că pianistul se încălzea și cânta arpegii, ca o tranziție între lucrările din program. Și, dintr-un motiv sau altul, au fost incluse numai arpegiile dinaintea opusurilor de Bach și Mozart, nu și cele care precedau lucrările de Schubert și Chopin, cu toate că ele existau în înregistrarea originală. Nu putem ști de ce EMI a ales să publice o parte dintre arpegii, dar nu pe toate. Deci acestea sunt acum disponibile pentru publicul larg pentru prima dată."

Ediția din luna martie a Revistei franceze Diapason a conferit calificativul Diapason d'or discului ce cuprinde Ultimul recital al lui Dinu Lipatti, editat de Casa Solstice, si pe care vă invit să-l ascultați integral, fără a fi intervenit nici măcar asupra comentariilor în limba franceză ale prezentatorului Radio France.

Duminică, 17 martie, de la ora 10.30. 

Monica Isăcescu