Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Festivalul BBC Proms, ediția 2018

Publicat: joi, 3 Ianuarie 2019 , ora 11.38

Istoria acestui eveniment artistic a început în secolul al XIX-lea, mai precis  în 1895, când pentru inaugurarea Sălii Reginei, Henry Wood, a inițiat un concert-promenadă, cu intenția de a apropia publicul de marea artă. Un concert care s-a transformat într-un festival, cu un impact deosebit în viața muzicală internațională atât prin repertoriul prezentat, cât și prin tematica propusă, alta la fiecare ediție. Din 1927,  Festivalul BBC-Proms este transmis în întreaga lume de BBC.

În 2018, în concerte desfășurate în locurile devenite tradiționale - Royal Albert Hall, Cadogan Hall și Hyde Park, s-au marcat aniversările unor binecunoscuți artiști precum George Gershwin și Leonard Bernstein, la care s-au adăugat și evenimentele destinate importanților creatori ai școlii britanice (100 de ani de la prima audiție a Suitei op 32 "Planetele" de Gustav Holst). De asemenea, au mai fost abordate proiectele: Război și Pace, BBC Young Musician (care a avut ca invitați 22 de artiști printre care s-au numărat Nicola Benedetti, Freddy Kempf și Sheku Kanneh-Mason), Youthful Beginnings, apoi Proiectul destinat muzicii franceze și cel dedicat artei contemporane, fiind interpretate 20 de lucrări în primă audiție mondială, parte dintre ele fiind compuse la comanda BBC.

Astfel, din 13 iulie până în 8 septembrie 2018, au evoluat ansambluri camerale și simfonice de prestigiu, dirijori și interpreți de mare valoare, precum: pianiștii Kathia Buniatishvili, Yuja Wang, Benjamin Grosvenor, Francesco Piemontesi, Paul Lewis și tânărul Seong Jin Cho ( care de altffel, a debutat la BBC Proms, în 2018), violonistul Joshua Bell cu Academy of St Martin in the Fields, chitaristul Miloč Karadagliæ, clarinetista Annelien Van Wauwe și dirijorii Karina Canellakis, Sakari Oramo, Ilan Volkov, Ivan Fischer, Kirill Petrenko, Yannick Nezet Seguin, Sir Simon Rattle, Sir Andrew Davis.

Prezențe românești la Festivalul BBC Proms- ediția 2018

Pentru noi, ediția din 2018, a fost de bun augur, deoarece au fost invitate două artiste cu cariere internaționale în plină ascensiune. Este vorba de:

· mezzosoprana Judith Kutasi (născută la Timișoara, câștigătoare a numeroase premii internaționale), în data de 21 iulie 2018, a fost invitată, împreună cu soprana Erin Wall, tenorul Russell Thomas, basul Franz-Josef Selig, Corul de Tineret BBC și World Orchestra for Peace, dirijată de Donald Runnicles, pentru a reda una dintre importantele partituri beethoveniene- Simfonia a IX-a op. 125 în re minor; o interpretare pe care și dvs. aveți ocazia de a o asculta marți 8 ianuarie 2019.

· soprana Adela Zaharia (devenită cunoscută prin câștigarea Concursului Operalia organizat de celebrul Placido Domingo), în data de 29 august 2018, a fost invitată să interpreteze în premieră mondială Concertul pentru soprană de coloratură și orchestră "Aurora" de Iain Bell, împreună cu Orchestra Regală Filarmonică din Liverpool condusă de Vasily Petrenko. O lucrare inedită, pe care Adela Zaharia, conform criticilor londonezi, a cântat-o cu un ton pătrunzător și cu o virtuozitate formidabilă; o evoluție pe care veți avea ocazia de a o asculta joi 7 februarie 2019.

Așadar, vor fi 23 de episoade dedicate Festivalului BBC Proms- ediția 2018, doar la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii "Concerte de 5 stele" ( 15.30-17.00), prezentate de Laura Ana Mânzat și Ana Voinescu.

Octavia Galescu