Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Pianistul Vladimir Ashkenazy - integrala Suitelor franceze de Bach: Music box, 17 iulie

Publicat: joi, 13 Iulie 2017 , ora 14.52

Un album aniversar: Vladimir Ashkenazy, celebrul pianist și dirijor a împlinit în 6 iulie 80 ani, iar casa Decca a lansat cu această ocazie un album cu înregistrări noi ale pianistului Ashkenazy. Albumul cuprinzând integrala suitelor franceze de Johann Sebastian Bach a apărut pe 30 iunie 2017 și poate fi ascultat în premieră românească la Radio România Muzical, luni, 17 iulie, de la ora 19.00. Ascultați un pianist excepțional, care avea 79 ani în aprilie 2016 când a înregistrat suitele franceze de Bach.

În interviul pe care mi l-a acordat în 30 mai (prilejuit lui Vladimir Ashkenazy în Festivalul Enescu, la pupitrul Orchestrei Philharmonica din Londra) l-am întrebat pe maestru dacă albumul conținând integrala suitelor franceze de Bach este cadoul pe care și-l face la aniversarea de 80 ani, pe care i-a împlinit în 6 iulie.

Mai curând, este cadoul pe care mi-l face Decca la aniversare. Discul a fost înregistrat în aprilie 2016. Am înregistrat destul de mult Bach de-a lungul anilor: Clavecinul bine temperat, dar și alte lucrări. Atitudinea mea față de Bach este aceeași pe care o aveți probabil și dvs. sau oricare meloman: Bach a fost incredibil de important, influența lui nu va dispărea niciodată. E posibil ca fără Bach, muzica să nu mai fie la fel ca cea pe care o știm astăzi. Respectul și totala mea identificare cu ceea ce Bach a vrut să transmită prin muzică sunt dincolo de cuvinte. Sunt fericit că am putut cânta Bach, rezonabil de bine, sper, recunoscător am putut să și înregistrez.

Repetați încă la pian în fiecare zi?

Da, sigur. 2-3 ore pe zi, câteodată mai mult.

Cât de des mai aveți astăzi recitaluri și concerte?

Nu mai cânt în recitaluri. Cânt însă la 2 piane cu fiul meu, Vovka, care este și el pianist. Cânt și muzică de cameră, cu celălalt fiu al meu, Dmitri. Nu am părăsit niciodată pianul. Acum, studiez un program pentru două piane - vom cânta cât de curând mai multe concerte împreună.

Ce sfat ați avea pentru tinerii muzicieni?

Nu sunt persoana care să dea sfaturi. Și mai ales să dai sfaturi în general, este foarte dificil, pentru că sunt atât de mulți oameni care fac lucruri diferite, cu mentalități diferite, cu atitutini diferite față de viață. Unii sunt foarte talentați, alții, mai puțin. Nu poți da același sfat tuturor. Însă pot spune doar atât celor care fac astăzi muzică cultă: Dacă simți că destinul tău este să servești uneia dintre cele mai mari realizări spirituale ale omenirii, ceea ce este muzica clasică, atunci fă tot ce poți mai bine ca să înțelegi ceea ce au vrut să spună, să comunice, marii compozitori. ȘI transmite publicului, celor care te ascultă, ce crezi că ai înțeles din ceea ce spun acești compozitori. Sigur că este o sarcină foarte grea să înveți să cânți sau să dirijezi marea muzică, dar dacă simți că acesta este destinul tău, fă tot ce poți mai bine, folosește-ți toate puterile mentale și emoționale pentru a-l servi pe compozitor. Nu te gândi la tine, ci la ce vrea să spună muzica.

Cum v-ați descrie dincolo de scenă?

Să mă descriu pe mine însumi? Nu am făcut-o niciodată. Mă simt un om foarte norocos. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca natura să mă facă muzician și sunt foarte recunoscător pentru asta. Să servești o entitate spirituală a omenirii este cel mai bun lucru la care te poți gândi. Făcând acest lucru, ajut pe toată lumea interesată de lumea spirituală înaltă. Muzica cultă îi ajută pe oameni să crească spiritual, să ducă o viață mai bună, construiește o lume mai bună nu doar pentru tine, ci și pentru toți cei din jurul tău. Sigur că suntem, în cele din urmă, niște animale, e adevărat, însă suntem niște animale spirituale, avem un spirit, un suflet și ar trebui să trăim la cel mai înalt nivel spiritual al existenței noastre. Ceea ce include dragoste, înțelegere, o existență spirituală, nu doar materială. Materialul ar trebui să fie în slujba spiritualului. Dacă am reuși lucrul acesta pentru miliardele de oameni de pe planetă, totul ar fi mai bine și ne-am mai confrunta cu atâtea războaie și probleme. Probabil, e imposibil, însă măcar ar trebui să încercăm.

Vladimir Ashkenazy colaborează cu binecunoscuta casă de discuri britanică Decca de mai bine de 50 ani; are alte 3 albume Bach apărute în ultimii ani: integrala preludiilor și fugilor din Clavecinul bine temperat, cele 6 partite, concertul italian și alte piese mai mici. Așa cum singur declara, principalul țel este să rămână fidel partiturii, iar înregistrarea celor 6 suite franceze demonstrează încă o dată acest lucru. Finețe, eleganță, un perlaj surprinzător pentru un pianist de 79 ani, sentimentul plenar al unei depline înțelegeri a muzicii - această integrală a suitelor franceze, cu nuanțele ei mai întunecate decât alte lucrări bachiene, este încă o dovadă că talentul și profesionalismul transcend granițele timpului.

Cristina Comandașu