Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

VIDEO Arminio cu Max Emanuel Cencic și Ruxandra Donose în premieră la Radio România Muzical

Publicat: joi, 31 Martie 2016 , ora 15.36

Duminica aceasta, în 3 aprilie, aveți ocazia să ascultați în premieră radiofonică românească albumul cu opera "Arminio" de Haendel, lansat la nivel internațional cu mai puțin de o lună în urmă, în 11 martie 2016. Opera a fost prezentată în luna februarie la Karlsruhe în cadrul celei de a 39-a ediții a Festivalului Internațional dedicat compozitorului german. Materialul discografic este realizat cu aceeași distribuție de atunci, din care face parte și mezzo-soprana Ruxandra Donose, alături de Layla Claire, Vince Yi și Juan Sancho. Spectacolul a fost regizat de Max Emanuel Cencic, faimosul contratenor, care interpretează și rolul titular.

Poate părea incredibil, dar după premiera din 1736, opera Arminio a lui Georg Friedrich Haendel a mai fost cântată de numai patru ori. După aceste moment ea a fost uitată, fiind considerată pe nedrept neinteresantă. A fost nevoie să treacă două secole pentru ca partitura să fie readusă în atenția publicului, deși Arminio este, chiar și astăzi, una dintre cele 40 de opere relativ necunoscute ale compozitorului german. Contratenorul Max Emanuel Cencic, una dintre cele mai căutate și apreciate voci ale momentului, și-a propus să schimbe acest lucru. Împreună cu alți soliști de excepție (între care se numără și mezzo-soprana Ruxandra Donose) și cu ansamblul Armonia Atenea condus de George Petrou, artistul a scos în evidență, printr-o interpretare de zile mari, rafinamentul muzical și dramatic al operei Arminio, apărută la casa de discuri Decca.

Albumul poate fi ascultat duminică, 3 aprilie, de la ora 21.00 și este inclus în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Irina Cristina Vasilescu