Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Mozart - Compozitorul săptămânii la Arpeggio

Publicat: duminică, 24 Ianuarie 2016 , ora 23.58

Mozart a fost un copil-minune. La trei ani a început să cânte la pian, la patru la vioară, la cinci și jumătate a dat primul său concert public. Auzul era cât de perfect poate fi cel uman, copilul de numai patru ani percepând o dereglare de sfert de ton în acordajul unei viori. La doisprezece ani, cel iubit și iubitor de Dumnezeu (Amadeus), Mozart, compusese deja trei opere, șase simfonii și sute de alte lucrări.

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut în27 ianuarie 1756 la Salzburg. Tatăl său a realizat de timpuriu că fiul lui are un talent ieșit din comun și că datorită lui ar putea deveni, la o adică, bogat. Din al șaselea an de viață al copilului, familia Mozart a fost aproape constant pe drumuri. Împreună cu sora sa mai mare cu cinci ani Anna Maria - alintată Nannerl - micul Wolfgang a cântat la aproape toate curțile principare din Europa. Printre ascultătorii săi s-a numărat, în 1765, chiar regele Angliei. Johann Wolfgang von Goethe, doar cu câțiva ani mai în vârstă decât Mozart, l-a auzit pe acesta cântând în 1763, pe când muzicianul avea șapte ani, scriitorul aducând-și aminte și în perioada senectuții de acest moment și de peruca pudrată a tânărului artist. Călătoriile lungi și obositoare, stilul de viață agitat nu au rămas fără repercusiuni, Mozart fiind mai mic decât alți copii de vârsta lui și foarte des bolnav, de multe ori viața fiindu-i pusă în pericol.

Fie că punem pe seama începuturilor sale, fie pe seama firii sale, Mozart era cu siguranță o persoană agitată, incapabilă să rămână multă vreme în același loc (mai târziu în viață s-a mutat într-un an de nouă ori); dificultățile financiare l-au urmărit, de asemenea, toată viața, elt fiind unul dintre primii compozitori care au demisionat din diverse posturi fără a avea siguranța unui alt loc de muncă, devenind ceea ce azi am numi "freelancer". Din păcate ultimii ani de viață au fost marcați de sărăcie și boală. La sfârșitul lui noiembrie 1791 artistul s-a îmbolnăvit grav, stingându-se din viață în 5 decembrie 1791.

Doi ani mai târziuprimul său biograf, Friedrich Schlichtegroll, scria: "Pe cât de rapid s-a maturizat Mozart în copilărie, pe atât de copil a rămas în toate celelalte aspecte ale vieții." Mozart a fost de multe ori autodistructiv, aproape constant nemulțumit și nefericit, însă creația sa este de o frumusețe adesea descrisă drept perfectă.

În scurta sa existență, de numai 35 de ani, Wolfgang Amadeus Mozart a scris 23 de concerte pentru pian, aproape 50 de simfonii, 5 concerte pentru vioară, o multitudine de alte creații camerale și orchestrale, o serie de opere extraordinare. În perioada 25 -29 ianuarie el este Compozitorul săptămânii la Arpeggio, în fiecare zi de luni până vineri de la ora 12.00.

Irina Cristina Vasilescu