Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Interpreta zilei la Arpeggio - Mihaela Ursuleasa

Publicat: vineri, 2 Octombrie 2015 , ora 9.19

Dedicăm prima oră de Arpeggio pianistei Mihaela Ursuleasa, renumită artistă, care și-a încântat publicul din întreaga lume cu tehnica ei fantastică și interpretările personale. Muziciana, câștigătoare a prestigioasei competiții Clara Haskil, s-a stins din viață la numai 33 de ani, în 2 august 2012, în casa ei din Viena. Cu puțin timp înainte Mihaela Ursuleasa ar fi trebuit să concerteze la București, angajamente pe care le-a anulat din cauza problemelor de sănătate.

Ursuleasa aborda cu aceeași atenție și profesionalism opusuri dintre cele mai diverse, însă probabil că asociem arta ei interpretativă cel mai bine cu repertoriul romantic, cu partituri de Prokofiev, Chopin sau Schumann. Pianista mărturisea într-un interviu că cel mai în largul ei se simte atunci când susține recitaluri solo: "Unde altundeva îți poți permite să faci rubato-urile pe care le vrei?", adăugând că "Cele mai fericite momente de recital sunt cele în care mulți dintre prietenii tăi te ascultă."

În scurta sa carieră, Mihaela Ursuleasa a colaborat cu câteva dintre cele mai faimoase orchestre ale lumii, între ele Filarmonica londoneză, Orchestra Radiodifuziunii din Berlin și cea din Cincinnati, fiind invitată în cadrul unor festivaluri renumite ca cel derulat la Salzburg, festivalurile Beethoven din Varșovia și Bonn și Mostly Mozart din New York. În anul 2000 pianista născută la Brașov l-a înlocuit pe Richard Goode, pe care îl admira foarte tare, într-un concert cu Academy of Saint Martin in the Fields și Sir Neville Marriner; în aceeași perioadă a realizat un turneu de concerte cu Orchestra Simfonică din Gothenburg și dirijorul Neeme Jarvi. Din pleiada de șefi de orchestră cu care a cântat îi mai amintesc pe Kurt Sanderling, Bruno Weil și Paavo Jarvi; numele Mihaelei Ursuleasa a apărut, de-a lungul timpului, pe afișele unor săli de concerte ca Wigmore Hall din Londra, Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zurich și Konzerthaus din Viena.

În 2009, Ursuleasa a apărut pe scenă în compania Ansamblului Orchestral din Paris condus de Andris Nelsons, cântând în același an cu Orchestra Filarmonicii din Strasbourg dirijată de John Storgards; interpretările ei au fost foarte apreciate, pianista română fiind comparată, chiar, cu Martha Argerich.

La Arpeggio Mihaela Ursuleasa este Interpreta zilei - vineri, 2 octombrie 2015, de la ora 10.00.  

Irina Cristina Vasilescu