Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Vladimir Spivakov și 'Virtuozii din Moscova' - vineri, 3 iulie 2015, în direct de la Varna

Publicat: joi, 25 Iunie 2015 , ora 13.08

DA început sezonul vacanțelor și, fiindcă pe litoralul Bulgariei nu te poți în continuare rătăci vorbind românește, iată și o sugestie pentru pasionații de "All inclusive", pachete cu extraopțiuni culturale: Festivalul Internațional Muzical de Vară de la Varna care, poate spre surprinderea unora (și a mea) are o tradiție pentru care putem fi invidioși, pentru că merge până în 1926.
 The Varna Summer International Music Festival - o propunere tentantă, între 20 iunie și 20 august, de la spectacole de operă și balet în aer liber la recitaluri camerale și concerte simfonice, cele mai multe făcute cu "forțe proprii" dar și cu participări internaționale ce merită toată atenția. Fără îndoială, echipa managerială operează cu un buget nici mic, dar evident nici deloc mare, frutifică tot ce pot oferi instituțiile și muzicienii din Bulgaria și aduce cu regularitate concerte cu soliști și ansambluri cu greutate, care fixează cu adevărat festivalul în memoria publicului său (și reamintim că, în anii trecuți, a cântat acolo, însoțită de multe aplauze, Orchestra Națională Radio).
 De această dată, vineri, 3 iulie 2015, de la ora 19,00, vedetele actualei ediții vor fi cei din Orchestra de Cameră "Virtuozii din Moscova", cu legenda Vladimir Spivakov ca dirijor și solist. A fost și a rămas un mozartian - spirit apolinic, generos, un artist al cărui zâmbet pe scenă - un zâmbet de sinceră curtoazie în cea mai bună tradiție vieneză - mi se pare că e memorabil pentru mulți dintre cei care iubesc vioara. La cei 70 de ani ai săi, Vladimir Spivakov și-a păstrat zâmbetul fermecător din tinerețe, deși părul, complet alb, contrastează izbitor cu cel al artistului brunet care, în anii '60 - '70 se impunea în Concursurile Internaționale de la Montreal, "Long-Thibaud" de la Paris, "Paganini" de la Genova și "Ceaikovski" de la Moscova.


Vladimir Spivakov este nins nu numai datorită numărului anotimpurilor albe care au curs peste el: ca orice muzician de top din fosta Uniune Sovietică, anotimpurile reci au fost, în ceea ce-l privește, altfel decât cele trăite de lumea liberă - iar "Virtuozii din Moscova" reprezintă un astfel de anotimp, pentru că existența ansamblului nu a fost posibilă decât cu imense eforturi.
 Anotimpurile sunt tema concertului care va fi oferit la Varna, cu un program reunind "Anotimpurile" văzute de Ceaikovski, Vivaldi și Piazzolla. Un tur de forță de care vă invităm să vă bucurați, prin transmisiunea directă oferită de UER, vineri, 3 iulie, ora 19,00, la Radio România Muzical.

Ștefan Costache