Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Noi apariții discografice la 'Planeta jazz' - 25 aprilie 2015

Publicat: joi, 16 Aprilie 2015 , ora 10.08

S-a scurs aproape o treime din 2015 și avem bucuria să consemnăm o serie de noi apariți discografice menite să îmbogățească zestrea jazz-ului contemporan. Artiști precum José James, Tigran Hamasyan, Mathias Eick sau Omar Sosa ne demonstrează că există încă suficiente resurse de creativitate, într-un gen de muzică ce se înnoiește permanent de mai bine de un secol.

José James (născut în 1978) a reușit să aducă un suflu proaspăt în jazz-ul vocal, împrumutând elemente din muzica soul sau din muzica electronică. Cu cel de al cincelea album al său, Yesterday I Had the Blues: The Music of Billie Holiday, James se întoarce la rădăcini, celebrând spiritul marii cântărețe, de la nașterea căreia s-au împlinit de curând 100 de ani.

Succesul acestui disc semnat de José James se datorează și excelentei formule de acompaniament, alcătuită din Jason Moran (pian), John Patitucci (bas) și Eric Harland (baterie).

În vârstă de doar 27 de ani, pianistul Tigran Hamasyan este marea revelație a ultimului deceniu. Născut în Armenia, Hamasyan a cucerit numeroase premii internaționale, culminând cu cel al institutului Thelonious Monk, în 2006.

Artistul are o bază solidă în jazz, dar manifestă o deschidere largă pentru diverse alte genuri contemporane, ca și pentru tradițiile muzicii armenești. Ajutat și de charisma sa deosebită, Hamasyan este capabil să atragă o audiență foarte tânără pentru jazz, fapt ce nu poate fi decât benefic.

Mockroot, cel mai recent album al său, îi aduce debutul la prestigioasa casă de discuri Nonesuch. Pentru acest material, Tigran Hamasyan și-a ales ca surse de inspirație familia, natura și poezia.

Mathias Eick (născut în 1979) dovedește odată în plus că scena norvegiană reprezintă un izvor inepuizabil de talente. Instrumentul său principal este trompeta, însă poate aborda cu ușurință contrabasul, vibrafonul, pianul sau chitara.

Eick a făcut parte din formațiile Trondheim Jazz Orchestra sau Jaga Jazzist și a colaborat cu muzicieni precum Chick Corea, Pat Metheny sau Manu Katché. Din 2008 a debutat ca lider la ECM Records. Midwest (2015) este cel de al treilea album realizat acolo de Eick, descriind impresiile trompetistului după un turneu în America de Nord.

Pianistul Omar Sosa a împlinit recent 50 de ani și se poate mândri cu o carieră muzicală foarte frumoasă. Bineînțeles, Sosa e departe de a fi primul artist ce a îmbinat jazz-ul și muzica afro-cubaneză, dar viziunea sa este cu totul originală, implicând multe alte influențe, tradiționale sau moderne.

În 2015, pianistul ne propune un nou album, Ile, realizat cu ajutorul unui grupului Quarteto Afro Cubano.

Emisiunea Planeta Jazz de sâmbătă, 25 aprilie, ora 18.00, vă așteaptă cu o selecție din aceste materiale discografice proaspete. Să sperăm că sunetul jazz-ului din 2015 o să vă cucerească pe deplin.


Viorel Grecu