Nostalgie… un cuvânt cu o etimologie frumoasă (rezultat al unei asocieri între nostos - întoarcere acasă şi algos - durere) ce ne trimite pe mulţi cu gândul la fantastica lume rusă. Un spaţiu ce i-a lipsit atât de tare lui Serghei Rahmaninov, pianistul, dirijorul şi compozitorul născut în 20 martie (sau 1 aprilie după noul calendar) 1873 la Oneg, în provincia Novgorod, nevoit să părăsească ţara natală şi să emigreze mai întâi în Franţa, apoi în Statele Unite ale Americii. Soarta avea să-i aducă faimă, recunoaştere mondială şi o frumoasă avere, dar şi multă nefericire, cauzată de trauma despărţirii de Rusia.

Viaţa în Rusia

Născut într-o familie muzicală de aristocraţi, micul Serioja a primit lecţii de pian de la mama şi bunicul său, înainte de a studia la Conservatorul din Sankt Petersburg şi apoi la cel din Moscova. Primul succes a venit odată cu punerea în scenă a operei sale Aleko, în 1892, iar Rahmaninov a continuat să compună. Cinci ani mai târziu a venit momentul de depresie, cauzat de eşecul primei audiţii a Simfoniei I a compozitorului; extrem de sensibil, Rahmaninov nu a mai scris aproape nici o pagină de muzică în următorii trei ani. În această perioadă artistul a apărut pe scenă în calitate de dirijor de operă, context care l-a adus în cercul său de prieteni pe basul Feodor Şaliapin şi tot acum, în anii 1897-1898 s-a logodit, împotriva dorinţei părinţilor, cu verişoara sa, pianista Natalia Satina.

Unul dintre cele mai cunoscute opusuri ale compozitorului, Concertul nr.2 pentru pian, a fost primul scris după lunga perioadă de pauză, fiind dedicat psihologului Nikolai Dahl, cel care a reuşit să-l ajute pe Rahmaninov, prin terapie autosugestivă, să iasă la suprafaţă din profunda depresie. Un an mai târziu, în 1902, bucuria datorată succesului concertului s-a dublat, atunci când familia a acceptat logodna lui Serghei cu Natalia, cei doi căsătorindu-se în 29 aprilie la Moscova.

Din 1904 Rahmaninov a fost dirijor la Teatrul Balşoi, de unde, din motive politice, a demisionat în 1906, călătorind în Italia şi apoi petrecând trei ierni la Dresda, în Germania, unde a compus frenetic. Primul turneu în SUA s-a derulat în 1909 şi l-a adus pe Rahmaninov în faţa publicului în dublă calitate - de pianist fenomenal şi compozitor dăruit al Concertului nr. 3 pentru pian. În ciuda succesului, Rahmaninov a declinat oferte pentru alte turnee americane până în 1917, anul revoluţiei ruse, momentul ce marca 44 de ani de viaţă ai artistului, anul despărţirii pentru totdeauna de (a)casă.

Departe de casă

În America familia Rahmaninov (cuplul a avut şi două fete) a cumpărat o casă unde a încercat ardent să recreeze atmosfera de pe moşia rusă Ivanovka, primind oaspeţi ruşi, angajând servitori ruşi, respectând obiceiuri ruseşti. Dar dorul de casă nu se ostoia...

Din cauza programului concertistic foarte obositor, a ritmului ameţitor pe care Rahmaninov trebuia să-l păstreze pentru a-şi putea întreţine familia, vocea compozitorului a fost aproape redusă la tăcere de cea a pianistului. Abia în 1932 şi-a regăsit Rahmaninov inspiraţia componistică, în Elveţia, unde a construit, lângă lacul Lucerna, Villa Senar. A scris aici Rapsodia pe o temă de Paganini, Simfonia a III-a şi Dansurile simfonice, ultima creaţie finisată.

Diagnosticat cu melanom (cancer de piele) în 1942, Rahmaninov s-a stins din viaţă un an mai târziu, la Beverly Hills, în 28 martie 1943, cu doar patru zile înainte de aniversarea a 70 de ani.

"Muzica unui compozitor ar trebuie să exprime ţara în care s-a născut, religia sa, cărţile ce l-au influenţat, picturile pe care le iubeşte. Ar trebui să reprezinte totalitatea experienţei compozitorului." - spunea cândva marele muzician în creaţiile căruia se regăsesc cuvinte de Puşkin, amintiri cu Tolstoi şi Scriabin, clopotele bisericilor ortodoxe, imagini muzicale ceaikovskiene şi, mai presus de toate, nostalgia rusească.

La Arpeggio, săptămâna 23-27 martie 2015 îi este dedicată lui Serghei Rahmaninov, ale cărui creaţii le puteţi descoperi în fiecare zi, la Compozitorul săptămânii, începând cu ora 12.00.