ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.

Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Imago Mundi la Concertele Radio România Muzical - 17 martie 2015

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 13 Martie 2015 , ora 11.14

Un nou concert organizat de Radio România Muzical alături de Muzeul Național Cotroceni a avut loc în 26 februarie 2015, aducând în fața publicului un ansamblu ce abordează un gen puțin cântat astăzi - muzica veche românească.

"Imago Mundi" a realizat o punte între prezent și trecut, oferind o perspectivă a artistului contemporan, într-o călătorie care s-a dovedit cu adevărat fascinantă. Marți, 17 martie, de la ora 19.30, ascultați înregistrarea acestui concert unic, al cărui program va trece și dincolo de granițele țării noastre, pentru că va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, "Ziua muzicii vechi", sărbătorită în fiecare an pe 21 martie și înscrisă în calendarul UNESCO din anul 2013.


"Ziua muzicii vechi":

În 2015, șapte radiodifuziuni europene - din Spania, Germania, Marea Britanie, Cehia, România, Suedia și Danemarca - propun tot atâtea concerte de muzică veche cu nume dintre cele mai importante ale momentului, care vor putea fi ascultate în casele a milioane de europeni.La inițiativa Radio România Muzical se alătură în acest important proiect și Ansamblul de muzică veche românească "Imago Mundi".


"Isvor":

Repertoriul ales pentru acest concert reflectă tradițiile muzicale din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea - cântări semnate de autori anonimi, dar și de cunoscutul cărturar Dimitrie Cantemir. Acestea se regăsesc pe CD-ul "Isvor" semnat de Ansamblul "Imago Mundi", lansat după concertul din 26 februarie la Editura Casa Radio. A fost vorba de fapt despre o reeditare, deoarece discul apărut pentru prima dată în 2011 s-a epuizat atunci rapid din magazinele de specialitate.

Ansamblul "Imago Mundi" a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit, în scurt timp, binecunoscut datorită proiectelor lui inovatoare de prezentare a muzicii vechi, tradiționale românești într-un spirit adaptat publicului secolului XXI. Ei se adresează unui public dinamic și construiesc discursul muzical din perspectiva omului influențat de experiența urbană, care ascultă diferite genuri, dar pentru care bucuria muzicii este mereu motivată de ce simte, și nu de ce "se poartă".

În prezent, ansamblul "Imago Mundi" este compus din Oana Ivașcu - oboi, Daniel Ivașcu - percuție, Adrian Buciu - flaut, Andreea Țimiraș - violoncel, Cătălin Ștefănescu - chitară, cobză, mandolină și Ștefan Barbu - vioară, toți recunoscuți pentru activitatea lor muzicală națională și internațională.

"Bun-gust, rafinament, cultură a sunetului și profesionalism sunt calitățile definitorii ale acestui ansamblu și ale repertoriului său", sunt cuvintele lui Dan Dediu despre "Imago Mundi", iar Radio România Muzical vă oferă marți, 17 martie, ora 19,30, înregistrarea concertului găzduit în 26 februarie de Muzeul Național Cotroceni!

Andreea Chiselev