Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Opera Națională București prezintă în weekend 'Duete celebre vocale și instrumentale' și 'Caleidoscop muzical', concerte în aer liber pe esplanadă

Publicat: marți, 11 August 2020 , ora 15.03


Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret "Ștefan Iordache" prezintă în serile din weekend-ul 15-16 august 2020 concerte în aer liber, în cadrul "Seri de Operă Estivale". Accesul la concertele desfășurate pe esplanadă se va realiza cu minimum o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare, în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

Stagiunea Estivală a Operei Naționale București, intitulată "Seri de Operă Estivale", face parte din SAMER 2020 - Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, proiect inițiat de Ministerul Culturii. Pentru mai multe detalii puteți consulta link-ul următor: http://www.cultura.ro/ministerul-culturii-lanseza-samer-2020

Sâmbătă, 15 august, și duminică, 16 august, începând cu ora 20:00, Opera Națională București propune publicului său drag două întâlniri muzicale de excepție ce îi vor încânta cu siguranță pe cei prezenți pe esplanada Operei. Vocile artiștilor primei scene lirice se vor împleti armonios în parfumul celor mai îndrăgite arii și duete. Tabloul muzical al acestor seri va fi unul pictat din nuanțele aprinse ale notelor muzicale, din tonurile calde ale aplauzelor și emoțiilor spectatorilor.

După cum v-am obișnuit până acum fiecare seară este unică prin concept și propune publicului o temă diferită.

Sâmbătă, 15 august, începând cu ora 20:00, vă așteptăm să ne bucurăm împreună de spectacolul "Duete celebre vocale și instrumentale". Seara duetelor instrumentale și vocale este cu siguranță una de excepție .Vor interpreta soliștii Marta Sandu Ofrim, Sorana Negrea, Daniel Magdal, Lucian Corchiș, Adrian Mărcan, dar și instrumentiștii Cristian Balaș - vioară, Dorina Ciurea - vioară, Nicoleta Amzulescu -flaut, Gabriela-Georgiana Petecilă - flaut, Luminița Berariu - pian, Mădălina Florescu - pian. Conceptul regizoral al acestei seri poartă semnătura Claudiei Machedon, iar amfitrion va fi Bogdan Chenciu.

Duminică, 16 august, începând cu ora 20:00 pe esplanada Operei Naționale București, cei prezenți se vor putea bucura de seara intitulată "Caleidoscop muzical". Vor fi interpretate momente muzicale ce vor aborda o paletă largă de compoziții. Într-o atmosferă primitoare și boemă, publicul va avea parte de un regal al muzicii clasice. Pe scenă vor interpreta soliștii: Cristina Eremia, Cristina Maria Oltean, Madeleine Pascu, Georgiana Dumitru, Sidonia Nica, Valentin Racoveanu, Ion Dimieru, acompaniați la pian de Liana Mareș și Mădălina Florescu, precum și Cvintetul de coarde format din instrumentiști ai orchestrei ONB: Alexandru Crișan - vioara I, Ana-Maria Țipeanu - vioara a II-a, Claudia Mihalache - violă, Mladen Spasinovici - violoncel, Iustin Carp - contrabas, dar și Cvintetul de suflători "Liric": Luiza Cîrlan - flaut, Lucia Petroianu - oboi, Cristian Petrișor - clarinet, Zoltan Karpatti - fagot, Andrei Pavel - corn. Conceptul regizoral al acestei seri poartă semnătura Claudiei Machedon, iar amfitrion va fi Bogdan Chenciu.


Biletele se pot achiziționa doar online, de pe http://tickets.operanb.ro/.


Despre Opera Națională București

Cu o activitate de peste 99 de ani dedicată artei cântului, Opera Națională București, aflată în subordinea Ministerului Culturii, este prima scenă lirică a României.

De-a lungul timpului s-au afirmat pe scena Operei Naționale București nume strălucite de cântăreți, dirijori, balerini, scenografi și regizori. Opera Națională din București este o clădire emblematică a capitalei României având statut de monument istoric. Construcția este realizată între anii 1950-1952, fiind dată în folosință un an mai târziu. Proiectul este întocmit de către un colectiv pluridisciplinar sub conducerea prof. Arh. Octav Doicescu, care este autorul soluțiilor funcționale și de arhitectură.

A urmat o perioadă de mare expansiune artistică, în repertoriu fiind cuprinse și creații românești de certă valoare. Interpreții români au devenit binecunoscuți peste hotare, pe scene de renume mondial, mulți dintre ei fiind deținătorii unor importante premii la concursurile internaționale de canto.