Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Romanian Chamber Orchestra aduce în premieră la Timișoara un curs de dirijat susținut de Maestrul Cristian Măcelaru

Publicat: miercuri, 1 Iulie 2020 , ora 16.27



Romanian Chamber Orchestra este singurul proiect care reunește diaspora acasă și oferă muzicienilor români, recunoscuți pe plan internațional, o platformă excelentă prin care să pregătească viitorul muzical al țării, cu ajutorul competențelor deprinse la unele dintre cele mai renumite universități de muzică din lume.


Romanian Chamber Orchestra lansează în luna august o nouă serie de cursuri de măiestrie interpretativă dedicate tinerilor muzicieni cu vârsta între 10-30 de ani. Cea de-a doua ediție a proiectului organizat de către Tribul Artistic, asociație culturală indenpendentă din Timișoara, invită tinerii compozitori români să scrie lucrări pentru orchestră de coarde, compoziția aleasă în urma apelului "Call for scores"urmând a fi interpretată în turneul Romanian Chamber Orchestra 2020.


O nouă direcție educațională, pe care proiectul o include în ediția din 2020, este cursul de dirijat oferit de către Maestrul Cristian Măcelarucâștigător al Premiului Grammy la categoria "Cea mai bună interpretare instrumentală solo", pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis înregistrat alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia.


Înscrierile se realizează până la data de 18 iulie 2020.



Curs de dirijat susținut de către Cristian Măcelaru

Masterclass-ul de dirijat dedicat tinerilor dirijori din țară și din străinătate, susținut de către Maestrul Cristian Măcelaru, este unicul curs de dirijat susținut în Europa de către timișoreanului căruia în 2020 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al orașului. Cursul de dirijat, devenit noua dimensiune educațională a proiectului Romanian Chamber Orchestra, abordează teme legate de relația dirijor-orchestră și alte aspecte deosebit de importante pentru dezvoltarea artistică a participanților.


Născut la Timișoara în anul 1980, Cristian Măcelaru a studiat vioara la Liceul de Muzică "Ion Vidu" și apoi vioara și dirijatul în America, la Interlochen Arts Academy din Michigan, University of Miami din Florida și la Rice University din Houston. Cariera de dirijor și-a început-o alături de Orchestra din Philadelphia, ansamblu pe care l-a dirijat începând cu anul 2010 de peste 100 de ori. În prezent, Cristian Măcelaru este recunoscut pe plan mondial drept unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale, fiind dirijorul principal al Orchestrei Radio din Köln și, începând cu 2021, directorul artistic al Orchestrei Naționale a Franței, câștigător al Premiului Grammy (2020).

Detalii despre înscriere, aici: https://bit.ly/3gceQPq



Cursuri de măiestrie pentru tinerii muzicieni români

În 2019, prima ediție a masterclass-urilor Romanian Chamber Orchestra a propus 7 cursuri de măiestrie care au fost accesate de către 37 de tineri muzicieni. Dintre participanți au fost selectați 6 muzicieni care au beneficiat de bursă, devenind parte din orchestră și participând la primul turneu al ansamblului.


Anul acesta, cursurile de măiestrie dedicate exclusiv tinerilor muzicieni români se desfășoară pe două categorii de vârstă (10-18 ani și 19-30 ani), fiind susținute de către 7 muzicieni care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestra ale lumii. Cursurile de măiestrie interpretative (pentru vioară, violă, violoncel și grupuri de muzică de cameră) vor avea loc la Timișoara unde sunt așteptați 50 de tineri dintre care 4 vor avea oportunitatea de a accesa Bursa Romanian Chamber Orchestra. Masterclass-urile sunt organizate de Romanian Chamber Orchestra sub tutela unui parteneriat educațional cu Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Muzică și Clubul Rotary Opera Timișoara.


Detalii despre înscriere, aici: https://bit.ly/3igWYop



Apeluri de compoziție

Romanian Chamber Orchestra susține producția de muzică clasică, prin lansarea anuală a unui apel deschis tinerilor compozitori români, prin care îi motivează să scrie lucrări pentru orchestră de coarde, îmbogățind repertoriul românesc contemporan. Lucrarea aleasă în urma apelului, va fi interpretată în turneul Romanian Chamber Orchestra 2020.


În cadrul primei ediții a concursului de compoziție, 11 tineri compozitori și-au transmis lucrările scrise pentru această formulă orchestrală, din care a fost aleasă lucrarea MikroDivertisment de Dan Variu.



Detalii despre înscriere, aici: https://bit.ly/2VB6ZmB


* Masterclass-urile se vor desfășura conform calendarului, cu toate măsurile impuse de oficialități, ținând cont de reglementările în vigoare.



***


Film documentar - Muzica mai aproape de tine

Filmul documentar "Romanian Chamber Orchestra - Muzica mai aproape de tine", o producție ce se desfășoară sub semnul emoției și al bucuriei de a fi împreună pe aceeași scenă, a fost lansat în luna aprilie pagina de Facebook a orchestrei. Documentarul, realizat de regizorul Alexandru Condurache și producătoarea de filme Diana Iabrașu, prezintă poveștile muzicienilor care fac parte din această orchestră și urmărește parcursul ansamblului Romanian Chamber Orchestra, începând cu primele repetiții desfășurate la Timișoara, în Sala Barocă a Muzeului de Artă, cursurile de măiestrie interpretativă dedicate tinerilor muzicieni români care sunt incluse în programul educațional al proiectului, și încheind cu concertul de la București (Sala Radio) care a însemnat și finalizarea primei ediții a proiectului.



Romanian Chamber Orchestra este un proiect organizat de Asociația Tribul Artistic, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri educaționali: Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Muzică, Clubul Rotary Opera Timișoara

Partener media: Radio România Muzical