Arhivă : Agenda de concert Înapoi

I am You

Publicat: luni, 21 Octombrie 2019 , ora 16.05

I am You este un proiect muzical nascut din dialogul dintre A-C Leonte si Denis Bolborea. După o intensă perioadă de creație, explorare, expandare și fuzionare a abilităților artistice, care a fost fructificată într-un turneu național, cei doi performeri vor împărtăși publicului câte o variantă solo a spectacolului imersiv clădit împreună. Această ipostază va reflecta schimbul emoțional și felul in care această experiență comună le-a influențat și îmbogățit vocabularul artistic.


In varianta solo, prezentată pe 9 noiembrie 2019 la Point, Ana-Cristina va interpreta compoziții originale, 100% live, folosindu-se de voce, efecte, vioară, claviaturi, synth și un sistem de live looping. Atmosfera muzicala se extinde in câmpul vizual prin videoproiecțiile create de Andrei Cozlac si light design-ul realizat de Alexandros Raptis.


Pornind de la dorința comună de explorare a ideii de ritual prin tehnici și tehnologii moderne, manifestarea vine ca un răspuns la nevoile unei societăți în care asistăm la o separare a indivizilor, o disipare a sensului și a rolului comunității. Detașându-se de cadrul urban în care relațiile interumane sunt subțiate și distorsionate, cei doi artiști s-au adâncit în căutarea unui limbaj universal care își propune să atingă dincolo de alegerile personale și diferențele de orientare spirituală, având ca sursă o profunzime umană universală, independentă de religie și cultură.


"Suntem interesați să creăm legături între limbajul tradițional și limbajul contemporan, exprimarea artistică a profesioniștilor și naturalețea exprimărilor needucate, mediul sonor acustic și tehnicile ofertante de explorare a sunetului din mediul electronic."


Primul video lansat in cadrul proiectului: https://www.youtube.com/watch?v=uI0b2e2Alok


Teaser concert in Biserica: https://www.youtube.com/watch?v=c-txmCop7xA


Sneak peek: https://www.youtube.com/watch?v=jhrRnAnFlw4


Teaser Part of me: https://www.youtube.com/watch?v=fd1uylwSrOM


Performer: Ana-Cristina Leonte

Videoproiectie: Andrei Cozlac

Light design: Alexandros Raptis

Documentare Foto-video: Gabriel Durlan

Producător: Indie Box

Co-producător: POINT București