Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Imperial Divas pe 19 octombrie în recital la București

Publicat: miercuri, 9 Octombrie 2019 , ora 10.51

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00, va avea loc la Universitatea Națională de Muzică București un concert extraordinar, organizat în colaborare cu Centrul Rus de Știință și Cultură. Evenimentul, intitulat IMPERIAL DIVAS, va fi susținut în colaborare cu Mariinsky Theatre Academy of Young Singers și va fi moderat de pianista Larisa Gergieva (directorul Academiei) și de academicianul Octavian Lazăr Cosma, muzicolog, cei doi povestind despre cariera și personalitatea marii soprane Lidia Lipkovskaia, solistă a Majestății Sale Imperiale Țarul Rusiei în prima parte a secolului XX, artistă născută în Basarabia și afirmată apoi strălucit pe plan mondial, la Sankt Petersburg și în alte centre majore ale lumii operei, inclusiv la București. În capitala României, Lidia Lipkovskaia a avut și o activitate pedagogică, fiind mentorul celebrei cântărețe de mai târziu Virginia Zeani, pe când aceasta făcea primii pași în lumea belcanto-ului.

In concertul IMPERIAL DIVAS de la București vor fi interpretate arii celebre din repertoriul Lidiei Lipkovskaia, de la Verdi la Ceaikovski și de la Rimski-Korsakov la Puccini, în prim plan aflându-se invitați de la Teatrul Mariinski și absolvenți ai programului de pregătire de excelență pentru artele spectacolului SUCCES organizat de Universitatea Națională de Muzică București prin programul FDI 2019.

Protagonista serii va fi Antonina Vessenina, membră a Academiei Mariinski și solistă a Teatrului Academic de Operă și Balet Mariinski din Sankt Petersburg, multiplă laureată la importante concursuri internaționale precum cel de la Toulouse, cel de la Krasnodar sau Concursul Ceaikovski, Concursul Pavel Lisitsian, Concursurile Elena Obraztsova și Leonid Sobinov etc. etc. Tânăra soprană a cântat roluri principale pe scenele Bolșoi Teatr, Staatsoper Hamburg, Deutsche Oper am Rhein, Komische Oper Berlin, Semperoper Dresden, Théâtre du Capitole Toulouse, și se află la prima vizită în România. O va seconda la pian Elena Fedorenko, maestru acompaniator al Academiei Mariinski, multiplă laureată a premiului pentru cel mai bun pianist în competiții vocale, participantă la numeroase turnee, în Rusia și în multe alte țări europene. Recent, Elena Fedorenko a fost invitată să participe în calitate de maestru formator pentru pianiști acompaniatori la Programului de pregătire SUCCES al UNMB, directorul proiectului fiind prof.univ.dr. Mihai Cosma.

Deoarece în cariera sa Lidia Lipkovskaia a cântat și în România, pe scena UNMB vor urca în acest concert nu numai artiști ruși, ci și români, tineri care s-au remarcat în cadrul Programului de pregătire SUCCES și în cadrul Concursului International Grand Prix of Romania: foarte tânăra soprană Aida Pascu (20 de ani) și baritonul Silviu-Alexandru Mihăilă, câștigătorul Premiul I la Concursul de lied din cadrul Programului SUCCES. Îi va acompania pianista Ana Silvestru, laureată cu Premiul pentru cel mai bun maestru acompaniator la același concurs, tânăr muzician cu o spectaculoasă carieră solistică și camerală în Europa.

Concertul va putea fi urmărit și de ascultătorii din Rusia prin intermediul postului de radio de muzică Orpheu, care a trimis un corespondent special la București, pentru acest eveniment.