Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Rhapsody in Blue' la închiderea stagiunii la Filarmonica Pitești

Publicat: vineri, 21 Iunie 2019 , ora 12.43

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic de închidere a stagiunii a XII -a. Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Dorin Frandeș, va evolua, ca solist, pianistul Mihai Ungureanu. În program: George Gershwin - Rhapsody in Blue și Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia nr. 4 în fa minor.

După absolvirea Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, Dorin Frandeș urmează cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din același oraș, la clasele pian, respectiv dirijat orchestră, și ale Academiei de Muzică "Franz Liszt" din Weimer, participând și la festivaluri pentru dirijori, organizate de Colegiul Criticilor și Muzicologilor din România. Din 1987 este dirijor permanent al orchestrei simfonice din Arad, între 1992-2007 fiind și director artistic al instituției muzicale. A susținut concerte simfonice și vocal-simfonice în țară și în străinătate, în Ungaria, Germania, Elveția, Austria, Serbia, Italia, SUA și Taiwan. Are înregistrări pentru posturile de radio, televiziune și casele de discuri din țară.

Mihai Ungureanu a absolvit pianul la Academia de Muzică din București, studiind cu Dan Grigore și Iona Minei. Este unul dintre cei mai buni pianiști ai țării, fiind apreciat de Iosif Sava, care a scris în termeni elogioși la adresa maestrului. Solist al Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, Mihai Ungureanu a colaborat cu toate orchestrele simfonice din țară, a concertat în centre culturale renumite din Europa, America (în SUA și Canada a susținut recitaluri de succes) și Asia (Japonia, Iran). A susținut turnee în: Argentina, Bulgaria, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Iugoslavia, Macedonia, Moldova, Austria, Polonia, Elveția, Spania, Cehia, Ungaria, SUA, Canada și Japonia. Repertoriul său cuprinde cele mai mari opere clasice, cu concerte de pian de la Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Brahms, Liszt, Dvoűak, Rachmaninov, Ceaikovski și până la Gershwin.

Și dirijorul, și solistul au mai fost prezenți la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.