Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica - De la baroc la jazz și pop

Publicat: miercuri, 19 Septembrie 2018 , ora 15.20
Stagiunea cu numărul 9 Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica anunță primul concert:

Sâmbătă, 13 octombrie, ora 11, Ateneul Român

Athenaeum Brass Quintet

Oleg Raileanu - trompeta
Octavian Bogdan - trompeta
Ioan Gabriel Luca - corn
Florin Pane - trombon
Laurentiu Sima - tuba
Sebastian Bratu - percuție (invitat special)

Invitați: Michael Jackson/DaviN Geambasu
Dansatori ai clubului Just Dance. Antrenor Gabi Nedea

În program lucrări de Vivaldi, Mozart, Bizet, Astor Piazzolla, Scott Joplin, Leroy Anderson, Michael Jackson
Comentează: Cristina Sârbu, Irina Sârbu

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român începând cu miercuri, 3 octombrie, ora 12. Rezervările pentru grupuri școlare se primesc până marti, 2 octombrie ora 12 pe adresa info@ fge.org.ro
Program casa de bilete: Marti - Vineri 12:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75


Acest prim concert ce deschide stagiunea 2018-2019 poate fi considerat și ca o incursiune în fascinanta lume a instrumentelor de alamă. Arareori ai ocazia să vezi de aproape o…tubă! Iar trompeta, cornul și trombonul sunt la fel de interesante mai ales că, în orchestră, deși cu rol deosebit de important, aceste instrumente sunt amplasate în rândurile din spate. Aduse acum în prim planul scenei, ele vor avea ocazia să-și demonstreze agilitatea și strălucirea. Pot fi ușor impetuoase, tandre, discrete sau agresive… și, de fiecare dată, au multe de spus iar timbrul pătrunzător colorează spectaculos curcubeul sonorităților, fie că este vorba de o mare orchestră simfonică sau de un ansamblu de dimensiuni reduse.

Viața muzicală internațională trăiește o puternică tendință de cross ower, în care stilurile tradiționale ies din matca lor și se combină îndrăzneț și original cu tendințele contemporane, adesea impuse de piața de produse artistice în care publicul plătitor cere mereu ceva nou și spectaculos. Este ideea de la care pornește proiectul nostru. Facem combinația însă într-un mod original, pornim de la partitura autentică și, în momentele propice, intervine vocea - sau ansamblul de jazz - prelucrând materialul tematic al partiturii în manieră specifică după care se revine la original. Alegem piese cu caractere diferite, unele cu mult umor, altele lente, unele eroice altele furioase, care să spună povești și în care cele două voci să poată fi personaje diverse sau fațete ale aceluiași personaj. Dimensiunile trebuie să fie scurte sau medii, pentru a lăsa loc improvizației. (Athenaeum Brass Quintet) Și în care, adăugăm noi, mișcarea, dansul se pot implica ușor și mai ales, benefic pentru ca produsul artistic să fie și mai spectaculos.

Athenaeum Brass Quintet/ ABQ este o formație camerală înființată în anul 2003, un ansamblu special și interesant în care stau alături instrumente de suflat din alamă - trompetă, corn, trombone și tubă - pe care le mânuiesc, cu talent, virtuozitate, sensibilitate și umor, instrumentisti din Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", din Orchestra Națională Radio și de la Opera Natională București. Athenaeum Brass Quintet/ABQ abordează un repertoriu foarte bogat și divers, care cuprinde partituri de la baroc la jazz și pop, desigur rearanjate pentru cvintet de alamă. Muzicienii au susținut numeroase concerte atât în țară cât și în străinătate. În anul 2017 formatia ABQ a lansat primul CD cu colinde românești și internaționale intitulat "The Magic Of Christmas"