Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Rapsodie în piatră' SoNoRo Conac în Republica Moldova

Publicat: miercuri, 30 Mai 2018 , ora 13.25
Seria de concerte SoNoRo Conac va ajunge mâine, 31 mai, în Republica Moldova, la Castelul Mimi, un important monument arhitectonic și centru viticol, înființat de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, până la Unirea din 1918, și apoi director al Băncii Naționale Române.


Absolvent al Școlii Agricole Superioare din Montepellier, Constantin Mimi a fost un vinificator ilustru al secolui XX și a transformat Castelul într-un epicentru al unui proces intensiv de modernizare al întregului sector viticol național. În perioada dominației sovietice, Castelul este transformat într-una din cele mai mari fabrici de vin din URSS. Vechea constructie a fost ascunsă înspatele unei fațade și castelul dat uitării. Abia în 2010, în urma unor lucrări de rutină, muncitorii descoperă ce se află sub fațada placată și începe cel mai amplu proces de restaurare din istoria recentă a Republicii Moldova. Astăzi Castelul Mimi figurează în top 15 capodopere arhitecturale din întreaga lume.

Concertul va începe la ora 18:30 și va cuprinde lucrări de George Enescu, Eugène Ysaÿe, Johann Halvorsen și Ludwig van Beethoven, în interpretarea artiștilor Rosanne Philippens (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel).

Prima parte a seriei de concerte SoNoRo Conac "Rapsodie în piatră" se va încheia săptămâna viitoare, cu două concerte: pe 4 iunie, la Palatul Cultural din Blaj, și pe 5 iunie, la Castelul Miko din Miercurea Ciuc.

Palatul Cultural din Blaj a câștigat Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural / Premiile Europa Nostra 2017, cea mai înaltă distincție din Europa în domeniul patrimoniului. Inițial scos de pe lista monumentelor protejate, din cauza stării avansate de degradare în care a ajuns după ce a fost distrus în proporție de 40% de un incendiu, în 1995, clădirea a beneficiat de sprijinul autorităților locale și a fost reabilitat. Proiectul arhitectural condus de arhitectul Vlad Sebastian Rusu a reușit să aducă împreună istoria clădirii, vestigiile incendiului, trasând în același timp un spațiu contemporan, destinat găzduirii unei diversități de forme artistice.

Fără să ne propunem neapărat acest lucru, am reușit cu această ediție SoNoRo Conac "Rapsodie în piatră", desfășurată în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, să atingem pe harta clădirilor emblematice ale României, de acum și de atunci, câteva puncte de referință pentru istoria țării noastre. Mă bucur, însă, că trăim într-un timp al renașterii și al plenitudinii, perfect ilustrat de clădiri ce au reușit să se reinterpreteze păstrând în același timp tradiția, dar și privind spre viitor, precum Palatul Cultural din Blaj sau Castelul Mimi din Republica Moldova. Centenarul Marii Uniri cred că ne găsește într-un timp în care celebrăm lipsa granițelor dintre noi, frumusețea de pretutindeni și dorința de o împărtăși celorlalți cu bucurie, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

Programul concertelor cuprinde lucrări de George Enescu, György Ligeti și Ludwig van Beethoven, în interpretarea artiștilor Francesco Ionașcu (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Ella Bokor (violoncel).

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD - Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc. Concertul SoNoRo Conac din Republica Moldova este realizat cu sprijinul Mobias Banca Groupe Société Générale.

Ultimele concerte ale celei de-a VI-a ediții SoNoRo Conac vor avea loc în luna septembrie, după următorul program:

Casa Olănescu - Institutul Francez, București, 18 septembrie

Teatrul Municipal "Maior Gheorghe Pastia", jud. Vrancea, 19 septembrie

După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.