Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Mihaela Martin și Frans Helmerson în concert alături de Camerata Regală la Ateneul Român

Publicat: luni, 20 Martie 2017 , ora 15.03
Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, susține sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) un nou concert din cadrul Stagiunii Regale. Alături de Camerata Regală se vor afla doi dintre cei mai renumiți muzicieni - violinista Mihaela Martin și dirijorul Frans Helmerson.

Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu, iar în program vor fi lucrări din creația compozitorilor L. van Beethoven (Concertul pentru vioara si ochestra Op. 61), E. Grieg (Suita Holberg Op. 40) și W. A. Mozart - Simfonia 29 Kv 201.

Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

Stagiunea Regală 2016-2017este susținută de BANCPOST și face parte dintr-o serie de proiecte și programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului, cu scopul de a fi alături de tinerele talente și de a contribui astfel la promovarea culturii și artei în rândul publicului larg.

Informații despre muzicieni:

Violonistă de origine română Mihaela Martin a dobândit reputația de a fi unul dintre cei mai de seamă virtuzi din generația sa. La vârsta de cinci ani a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând mai tarziu cu profesorul Ștefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu și David Oistrach. Mihaela Martin a câștigat numeroase concursuri internaționale, începând cu premiul doi la Concursul Ceaikovski din Moscova la 19 ani, urmând să obțină cele mai înalte distincții la Montreal, Sion și Bruxelles. Premiul I câștigat la Prima ediție a Concursului Internațional de vioară din Indianapolis a condus-o către o carieră internațională susținută. Abordând un repertoriu vast, Mihaela Martin este o solistă extrem de solicitată. Printre orchestrele cu care a concertat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Orchestra din Leipzig și Hollywood Bowl, sub bagheta unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur , Charles Dutoit, sau Neeme Järvi. Cunoscută pentru calitățile sale intelectuale și muzicale, este invitată constant la festivaluri de muzică de cameră din întreaga lume, unde colaboreză cu muzicieni ca Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleisher sau Menahem Pressler.

Violoncelistul suedez Frans Helmerson a studiat în Göteborg, Roma și Londra cu G.Vecchi, G. Selmi și W. Pleeth și a avut privilegiul de a beneficia de îndrumarea și susținerea maestrului M. Rostropovitch. A concertat alături de orchestre importante sub bagheta unor dirijori de seamă printre care se numără Seiji Ozawa, Colin Davies, Neeme Järvi, Evgeni Svetlanov, Esa-Pekka Salonen, Herbert Blomstedt, Sergiu Comissiona, Frübeck de Burgos, Kurt Sanderling și Mstislav Rostropovich, făcând turnee prin Europa, SUA, America de Sud, Asia și Australia. În 2002 a fondat Cvartetul de Coarde Michelangelo alături de M. Martin, S. Picard și Nobuko Imai.