Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Gradus ad Parnassum - Concert simfonic cu studenți ai Academiei de Muzică 'Gheorghe Dima' sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea

Publicat: luni, 13 Martie 2017 , ora 9.51
Filarmonica de Stat "Transilvania" susține în fiecare stagiune tinerele talente și debutul artistic pe scena muzicii clasice, prin seria de concerte Gradus ad Parnassum. Marți, 14 martie, de la ora 19, vă invităm în sala Colegiului Academic, la primul concert Gradus ad Parnassum din stagiunea 2016-2017, susținut de Orchestra Filarmonicii, alături de unii dintre cei mai talentați studenți ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima": Oana Avram (oboi), Cristian Avram (fagot), Lorena Puican (soprană), Gerhardt Békés (trombon) și Luca Pulbere (pian).

Concertul va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea. Din programul serii fac parte lucrări de Ludwig Beethoven, Antonín Dvoűák, Tomaso Albinoni, Carl Maria von Weber și Chris Brubeck.

Absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeșelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universității Naționale de Muzică din București, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiași instituții, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat și cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesorului Mark Stringer.

Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca unul dintre "cei mai înzestrați dirijori ai României ultimelor decade" (Jurnalul Festivalului "George Enescu", septembrie 2011). Câștigător al Competiției de Dirijat "Lovro von Mataèiæ" de la Zagreb, Gabriel Bebeșelea este și deținătorul Premiului I la Concursul de Dirijat "Jeunesses Musicales" din 2010. Imediat după acest concurs, a fost numit dirijor principal al Operei din Iași, devenind cel mai tânăr șef de orchestră într-o astfel de postură din România. Odată cu stagiunea 2013/2014, a fost numit Dirijor Invitat Principal la Filarmonica din Sibiu, al cărei dirijor permanent a devenit în stagiunea 2014/2015. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj. Din stagiunea 2016/2017, Gabriel Bebeșelea este Dirijorul Principal al Filarmonicii de Stat "Transilvania".

Între 2006 și 2009, a fost dirijorul principal și directorul muzical al Sibiu Youth Orchestra, din 2011 devenind și Dirijorul Principal al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei. În anul 2009, Gabriel Bebeșelea a devenit Dirijorul Ansamblului Icon Arts, una dintre cele mai apreciate formații de muzică contemporană, cu care a concertat în România, la Helsinki și în Festivalul "Enescu".

Un punct de cotitură în evoluția sa a fost marcat de bursa oferită, în 2011, de Universitatea Națională de Muzică din București, care i-a permis o rezidență la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Aici a avut ocazia să asiste la repetițiile și concertele susținute de cei mai mari dirijori ai lumii muzicale, ca Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.

În 2014, Gabriel a primit Premiul pentru cel mai bun dirijor al Operelor Naționale Române. În luna decembrie a aceluiași an, a fost semifinalist al Competiției "Donatella Flick" organizată în colaborare cu London Symphony Orchestra. În 2015, a fost selectat ca participant activ la cursurile a doi dirijori de renume mondial: Bernard Haitink (la Festivalul de la Lucerna) și Kurt Masur (la Aurora Classical Festival). În vara anului 2016, Gabriel Bebeșelea a dirijat noua producție a operei rossiniene Il viaggio a Reims la Festivalul de Operă "Rossini" de la Pesaro.

Gabriel Bebeșelea colaborează frecvent cu Filarmonica "George Enescu", Orchestra Națională Radio, Opera Națională Română din București, Opera Maghiară din Cluj. Printre angajamentele următoare se numără colaborările pe care le va avea cu Filarmonica Națională a Rusiei, Filarmonica Națională a Ungariei, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Filarmonica "Janaçek" din Ostrava, Vienna Chamber Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Rostov, Orchestra Filarmonicii de Stat din Kazahstan, Orchestra Filarmonicii din Yaroslavl, precum și debuturile la Musikverein din Viena și Konzerthaus din Berlin.

Oana Avram s-a născut in Arad și a început studiul oboiului la Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" din orașul natal. A participat la proiectul intitulat "Power of Music", alături de Internationale Jugendbegegnung Neumarkt, organizat în 2012 la Neumarkt, Germania, iar în 2013 la Arad.

Tot în anul 2013 concertează în postură solistică alături de Cristian George Neagu și Orchestra Filarmonicii de Stat din Arad.

A participat la cursurile de măiestrie susținute de Ludovic Armin Cora, Vincent Tizon (Conservatoire de Musique et Théâtre de Cannes) și Aurel Marc. Din 2014 este studentă în cadrul Academiei de Muzică la clasa prof. univ. dr. Aurel Marc și lect. univ. dr. Adrian Cioban. Începând cu anul 2016 este membră a Orchestrei "Consonantis".

Născut la Arad, fagotistul Cristian Avram este în prezent student masterand în anul II la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", la clasa conf. univ. dr. Béla Barabás și asist. univ. drd. Rareș Sângeorzean. De-a lungul carierei sale muzicale a avut apariții scenice în țară și în străinătate, colaborând cu diverse orchestre precum cele ale filarmonicilor din Arad, Târgu Mureș, cu orchestra Young Famous Orchestra; de asemenea a făcut parte din orchestra Isny Opernfestival din Germania.

Din 2014 până în prezent, el este membru al Filarmonicii de Stat "Transilvania", iar din 2016 al Orchestrei Creștine "Consonantis". Cristian Avram se mândrește cu un palmares de premii dintre care amintim Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală în 2010 și cu participări la cursuri de măiestrie, având oportunitatea de a lucra cu nume precum György Lakatos, Eckart Hubner sau Akio Koyama.

Lorena Puican este absolventă a Colegiului de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj-Napoca, fiind în prezent studentă în anul IV la Academia de Muzică, la clasa prof. univ. dr. Elena Andrieș Moldovan. În mai 2011, a obținut o bursă de excelență și a participat la cursurile de măiestrie susținute de mezzosoprana Viorica Cortez și regizorul Vincent Liotta, din cadrul Centrului de Excelență în Operă de la București. În mai 2014, în cadrul Festivalului Studențesc de Operă "Viva Vox", a paticipat la cursurile de măiestrie susținute de soprana Maria Slătinaru. Printre alte personalități la ale căror cursuri de perfecționare a participat se regăsesc Ionel Pantea, Mariana Nicolesco, Vlad Iftinca și Giuseppe Sabbatini. Tot în 2014, a fost solistă în Oratoriul Bizantin de Paști de Paul Constantinescu, condus de dirijorului Hermann Ostendarp, în Wattwil și la Domul din St.Gallen, Elveția. În mai 2016, a fost solistă în același oratoriu, cu Filarmonica de Stat din Sibiu și corul "Codex Apulum", sub bagheta dirijorului Matei Pop, la Catedrala Ortodoxă din Sibiu. A colaborat cu Opera Națională Română din Cluj pe 23 septembrie 2016, unde a fost solistă în concertul "Regal de Operă", dirijat de Tiberiu Soare.

Gerhardt Bekes s-a născut în anul 1992 în localitatea Petrești, județul Satu Mare. Primele legături cu instrumentele de suflat datează din copilărie, avându-l ca îndrumător pe profesorul Mircea Câcu. Studiile muzicale la trombon le-a început în clasa a VIII-a, la Liceul de Artă "Aurel Popp" din Satu Mare, cu profesorul Ioan Boca. În anii de liceu a participat la numeroase olimpiade și concursuri, obținând diverse premii. Din 2011 a început studiile superioare la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", la clasa prof. univ. dr. Mircea Neamț-Gilovan. În prezent este masterand în cadrul aceleiași instituții. Este și angajat al Filarmonicii "Dinu Lipatti" din Satu Mare.

A cântat ca solist cu Filarmonica "Dinu Lipatti", cu Orchestra "Antonin Ciolan" a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" și cu Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania".

A participat la cursurile de măiestrie susținute de Stefan Geiger, Brandt Attema și Hőna Gusztáv.

Luca Pulbere s-a născut în anul 1992 la Cluj-Napoca, într-o familie de artiști. A urmat cursurile Liceului de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj, la clasa doamnei profesoare Teodora Țugui, apoi alături de doamna conf. univ. dr. Cipriana Gavrișiu. Și-a continuat studiul pianului la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, unde este în prezent masterand în anul I, sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Daniel Goiți.

În anul 2014 a studiat în Germania, în cadrul programului Erasmus, la Hochschule für Musik Freiburg, la clasa prof. Tilman Krämer. A participat la numeroase concursuri și festivaluri, unde a obținut diverse distincții (Premiul special al juriului la Concursul "Mozart" pentru duo vioară-pian 2015, Premiul II la Concursul "Mozart" pentru trio cu pian 2011, premii la Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală 2009, 2010, 2011, Premii speciale - Premiul "Franz Liszt", Premiul "J. S. Bach" la concursul Pro Piano din Cluj, diplome de excelență, participări la festivalul internațional de muzică de cameră "SoNoRo", festivalul "Remember Enescu" și altele. De asemenea, a susținut numeroase recitaluri pe scenele din țară, precum și în străinătate: Konstanz, Freiburg im Breisgau, Bad Endorf, Wehr (Germania); Kreuzlingen (Elveția); Veneția (Teatro la Fenice), Italia.

Este de-asemenea bursier al festivalului internațional de muzică de cameră "SoNoRo", unde de-a lungul anilor a avut ocazia să studieze și să urce pe scenă alături de interpreți importanți din domeniul muzicii de cameră. A concertat alături de Orchestra Academiei de Muzică din Cluj, iar recent alături de Orchestra Filarmonicii din Freiburg, Germania, în cadrul unui proiect în colaborare cu Theater Freiburg. A participat la mai multe cursuri de măiestrie, atât în România cât și în străinătate, colaborând cu muzicieni de renume precum Mihaela Ursuleasa, Petras Geniučas, Martin Hughes, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Frank van der Laar, Maximilian Hornung.

Marți, 14 martie, ora 19

Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania"

Gradus ad Parnassum I

Gabriel Bebeșelea dirijor

Studenți ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" soliști

Oana Avram oboi

Cristian Avram fagot

Lorena Puican soprană

Gerhardt Békés trombon

Luca Pulbere pian

Tomaso Albinoni

Concertul pentru oboi, în re minor, op. 9, nr. 2

Carl Maria von Weber

Concertul pentru fagot, în Fa major, op. 75

Antonín Dvoűák

Aria Mìsíèku na nebi hlubokém din operaRusalka

Chris Brubeck

Concertul pentru trombon bas și orchestră

Ludwig van Beethoven

Concertul pentru pian nr. 1, în Do major, op. 15

PREȚUL BILETELOR

Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro și de la agenția de bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenților, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 - 14, Marți & Joi 12 - 18 și Vineri 10 - 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locația acestuia.

25 lei preț întreg / concert

13 lei preț redus (elevi, studenți și pensionari) / concert

Atenție: În ziua concertului, agenția de bilete este deschisă în intervalul 10-14

FILARMONICA DE STAT "TRANSILVANIA"

P-ța Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca

Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

Mail: office@filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro

Web: www.filarmonicatransilvania.ro