Bine v-am regăsit, în lumea Sonatelor beethoveniene pentru pian şi vioară! Am vorbit data trecută - într-o ediţie pe care o găsiţi pe pagina specială dedicată acestei rubrici aici, pe site-ul nostru, despre cele 3 Sonate op.12, pe care Beethoven le-a dedicat lui Antonio Salieri.

Totalul de 10 Sonate pentru pian şi vioară semnate Ludwig van Beethoven reprezintă, fără îndoială, o contribuţie majoră pentru literatura acestui gen. Beethoven ne arată abilitatea sa de a crea nu Sonate pentru pian cu acompaniament de vioară, ci o o muzică în care cele două instrumente sunt într-adevăr partenere. La fel ca în lucrările de maturitate ale lui Mozart, vioara este tratată ca egal al pianului, un participant esential în discursul sonor.

Sonata op.23 în la minor a fost scrisă în 1801 şi publicală în acelaşi an, alături de Sonata op.24, tot pentru pian şi vioară, cu o dedicaţie pentru Contele Moritz von Fries, bancher şi puternic susţinător al compozitorului, care l-a ajutat financiar până în 1825, când nu a mai avut această posilibilitate.

Aţi ascultat fragmente partea 1 a Sonatei beethoveniene op.23 în la minor. Contrapunctul are un rol şi mai important în mişcarea a 2-a, un Andante scherzoso în La major.

Muzicologul American Lewis Lockwood descria Sonata op.23 ca fiind "tristă, stranie şi rezervată, copilul neglijat din familia sonatelor pentru pian şi vioară beethoveniene, în ciuda originalităţii lucrării".

Iată acum un fragment din Allegro, partea finală, în care pianul aduce prima temă, urmat fiind de vioară.

Cu finalul Sonatei nr.4 op.23 în la minor pentru pian şi vioară de Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Data viitoare vorbim despre următoarea creaţie a lui Beethoven în acest gen, o Sonată.. în ton cu anotimpul în care ne aflăm, pentru că este supranumită "a Primăverii". Pe curând!