Bine v-am regăsit, în lumea sonoră a lui Ludwig van Beethoven. Vorbim despre creaţia camerală şi ajungem astăzi la Trio-urile de coarde.

În noiembrie 1792, compozitorul în vârstă de 21 de ani plecase din Bonn spre Viena, unde urma să studieze cu Haydn. Şi asta s-a şi întâmplat, aşa cum rezultă şi din plăţile făcute de Beethoven spre maestru Haydn. Aceste lecţii au continuat până când Haydn a plecat spre Anglia, în ianuarie 1794. Primele lucrări importante în genul Trio-ului de coarde au fost compuse însă independent faţă de lucrul cu profesorii cu care lucra, Beethoven pregătindu-şi ca autodidact intrarea într-un mediu muzical considerat... dificil.

Trio-ul op.3 în Mi bemol major, din care aţi ascultat fragmente din partea 1, a fost scris în cea de-a doua jumătate a lui 1795 şi se remarcă prin inteligenta varietate ritmică şi a texturilor sonore. S-a spus că structura în 6 părţi a lucrării ar fi fost modelată pe recent publicatul Divertisment mozartian K 563 pentru trio de coarde, tot în Mi bemol major, dar se pare că Beethoven s-a exprimat sonor mai degrabă ca reacţie... împotriva lui Mozart. Iată şi un fragment din ultima parte a Trio-ului op.3, Allegro.

O altă creaţie beethoveniană pentru Trio de coarde este Serenada op.8 în Re major, scrisă între 1795-1797. În deschidere şi în final se află un marş ce utilizează acelaşi material tematic. După două mişcări lente, încadrate de un menuet, Partea a 5-a a Serenadei este un vioi Allegretto alla Polacca, una dintre puţinele poloneze care au supravieţiut timpului în perioada dintre Wilhelm Friedemann Bach şi Chopin. Ultima a lucrării este o Temă cu 6 variaţiuni, probabil singurul exemplu din creaţia pentru trio de coarde a lui beethoven în care se simte influenţa compozitorului şi, poate,a profesorului Haydn.

Cu finalul Serenadei op.8 în Re major semnată Ludwig van Beethoven se încheie rubrica de astăzi. Pe curând!