Bine v-am regăsit, în lumea sonoră a creaţiilor camerale beethoveniene!

Subiectul rubricii de astăzi este Trio-ul cu pian op.97 "Arhiducele". De unde provine titlul?

Arhiducele era Rudolf, fratele mai tânăr al Împăratului austriei, pianist şi unul dintre studenţii lui Beethoven la compoziţie. Deşi între cei doi au existat şi neînţelegeri, prietenia lor nu s-a zdruncinat, iar Beethoven a recompensat generozitatea Arhiducelui dedicându-i o serie de lucrări, precum Triplul concert pentru vioară, pian şi violoncel, Concerte pentru pian nr.4 şi 5, trei sonate pentru pian, Sonata op.96 pentru vioară, Marea fugă şi Missa solemnis, precum şi acest Trio în mi bemol major. O listă prin care putem spune că Rudolph este cel mai norocos dintre cei care au primit lucrări dedicate în istoria muzicii.

Schiţele au fost începute în 1801, dar se poate ca lucrarea să fi fost revizuită până la prima audiţie, în care chiar Beethoven se afla la pian, în 1814, la Viena.

Au fost fragmente din partea 1 a Trio-ului op.97 "Arhiducele" de Beethoven. Cea de-a 2-a mişcare, un Scherzo, aduce, la fel ca în Cvartetul op.127 - în aceeaşi tonalitate, un joc plin de umor bazat pe o gamă ascendentă.

Iar Trio-ul din partea a 2-a, în Si bemol minor, depăşeşte în mod neaşteptat Scherzo-ul ca amploare. Se deschide cu un fugato şi continuă cu un fel de... vals de salon.

Pentru partea a 3-a a Trio-ului op.97, Andante cantabile, Beethoven alege Re majorul - o tonalitate luminoasă prin comparaţie cu Si bemol minorul anterior. Este una dintre puţinele mişcări lente beethoveniene din perioada mediană a creaţiei în formă de variaţiuni - o serie de meditaţii pe o temă de o sublimă simplitate.

În perioada de mijloc a creaţiei, Beethoven a legat adesea parte lentă de final. Tema dansantă a rondo-ului din ultima parte are un parfum de cafenea muzicală vieneză.

Cu finalul Trio-ului op.97 în Mi bemol major Arhiducele de Beethoven se încheie rubrica de astăzi. Pe curând!